“Cand ma fac mare, vreau sa ma fac Mosu’ Pavel”

N-am avut de lucru. I-am dat unui fost elev de-al meu de la scoala de jurnalism articolul scris cu ceva vreme in urma despre Pavel Diaconu, “mosu’ cu muzeu din Rasinari, batranul acela calauzit de drapel si de sentimente, care din tot ce a avut in casa batraneasca a incropi un muzeu taranesc in propria-i curte. In numele celui ceva atat de puternic numit DRAGOSTE DE TARA.

Si… a citit baiatul (acum student de 10 in anul II la Psihologie, in capitala, copilul a crescut intr-o familie modesta, intr-o comuna ravasita, ce si-a uitat istoria intemeiata de dinastia Cantacuzinilor (comuna Filipestii de Targ- Prahova), candva, demult; pustiul a fost insa luminat, a fost sef de promotie la liceu si a intrat cu nota maxima la facultate). A citit si atat de impresionat a fost, si intr-atat i-a mers povestea (din fericire adevarata!) la suflet, ca e hotarat nevoie mare sa “se faca si el nea Pavel” cand o fi mare. Adica sa se-ntoarca-n sat, candva, si sa aiba grija de ruinele Cantacuzinilor de peste drum de casa sa si sa caute “radacinile” prin ramasitele fostului palat al postelnicului Cantacuzino, dar si prin ce mai stiu sau mai au (daca mai au) oamenii locului, dupa modelul din Rasinari. “Ca, spune el, e pacat sa se piarda ce-a fost, ca satul azi parca o ia razna si nu strica sa invatam de la oameni de la care putem invata. N-are ce sa ne strice!”

Surse foto: Pavel Diaconu, commons.wikimedia.org