Craciun fara de colind, fara de steaua din varful bradului si fara… turta dulce nu exista. Este momentul cand luminile se aprind in cetini si in inimi, cand linistea asteptarii Mosului este acompaniata de dulceata colindelor vesnic vii… recent, povestisasesti.com a publicat cateva randuri referitoare la istoria colindelor sasesti…
„Crăciunul e momentul când, aproape indiferent de limbă și religie, aceeași bucurie a oamenilor străbate văzduhul în toate zările. Vestea minunată e cântată în cer de coruri de îngeri și pe pământ de glasurile oamenilor. Chiar dacă nu au semnificațiile umblatului cu colinda din spațiul românesc, cântecele sașilor au locul și farmecul lor. Și aici, spiritul conservator al comunității își spune cuvântul, pentru că în bisericile evanghelice sunt încă interpretate vechi cântece în limba latină, ce datează chiar din secolele XIII-XIV, în perioada pre-Reformei, fiind cântate în acordurile solemne ale orgilor ce acompaniază coruri numeroase. Unele dintre aceste cântece, precum O, Tannenbaum, sunt foarte cunoscute, altele trezesc nostalgii doar celor care au asistat vreodată la slujba de Crăciun din bisericile sașilor. Așa cum este firesc, există cântece tradiționale străvechi, interpretate cu recuzita corală și instrumentală a bisericilor, în cadrul slujbelor de Crăciun, și altele mai noi și îndrăgite în special de copii, pe ritmuri vesele, departe de solemnitatea imnurilor bisericești.
O, Tannenbaum nu a fost un cântec de Crăciun
O, Tannenbaum este printre cele mai cunoscute cântece de Crăciun ale lumii. Dar povestea lui interesantă e de puțini știută. Primele sale variante pot fi găsite încă în secolul al XVI-lea, mult înainte ca pomul de Crăciun să fi fost o tradiție. Versurile cântecului popular nici nu fac referire la un brad împodobit, așa cum am crede, ci doar la cetinile verzi ale bradului ca simbol al veșniciei.
Inițial, versurile cântecului opuneau constanța cetinilor verzi infidelității ființei iubite, deci O, Tannenbaum a fost la origini un cântec de dragoste. Varianta modificată de astăzi datează din 1824, iar la începutul secolului XX, odată cu răspândirea obiceiului bradului împodobit, a fost asociat cu acesta și a devenit un cântec tradițional de Crăciun.
Quem pastores laudavere sau Quempas
Cea mai veche versiune a acestui cântec tradițional dainuie din 1460, găsită în cartea de cântece bisericești a mănăstirii Hohenfurth din Böhmen. Traducerea în limba germană a fost realizată de Paul Gerhardt, în 1667, deși cântecul se interpretează cel mai frecvent tot în varianta latină și este încă nelipsit din repertoriul slujbelor de Crăciun din Biserica Evanghelică și Catolică.
Quem pastores laudavere,
Quibus angeli dixere:
Absit vobis iam timere,
Natus est Rex gloriae.
Nunc angelorum gloria hominibus
Resplendulit in mundo,
Novipartus gaudia virgo Mater produxit,
Et Sol verus in tenebris illuxit.
Christus natus hodie ex virgine.
Sine virili semine est natus Rex.
Ad quem magi ambulabant,
Aurum, thus, myrrham portabant,
Immolabant haec sincere
Leoni victoriae.
Culpae datur hodieremissio
Laetentur homoreus.
Lux de caelo claruit pace iam reparata.
Et genitrix permansit illibata.
Christus natus hodie ex virgine,
Sine virili semine est natus Rex.
Christo Regi Deo nato,
Per Mariam nobis dato,
Merito resonet vere
Laus, honor et gloria.
Magnum nomen Domini, Immanuel,
Quod est: nobiscum Deus.
Redemptori Domino, redempti iubilemus,
Hic est dies et annus iubilaeus.
Pueri, concinnite et psallite,
Voce pia dicite et plaudite.
Un alt cântec din seara de Ajun este Puer natus (Ein Kind geboren zu Betlehem),un cântec nespus de frumos, mai ales atunci când este însoțit de sunetele orgii sau de instrumentele specifice muzicii medievale. Și acesta este un cântec tradițional străvechi, cunoscut din secolul al XIII-lea, iar prima melodie a fost asociată acestuia la începutul secolului următor. Prima varianta tradusă în germană datează din 1439. Astăzi este interpretat de cor, acompaniat de orgă. În 1724, Johann Sebastian Bach a preluat tema lui Puer natus într-una dintre compozițiile sale.
Cântecul de Ajun cel mai drag mie era cel care chema copiii în jurul bradului împodobit, sub care ne așteptau pungile cu daruri de Crăciun. Ihr Kinderlein kommet (Die Kinder bey der Krippe), un cântec din secolul al XVIII-lea.
Următoarele două cântece fac parte din repertoriul mai recent, ambele din secolul al XIX-lea. Sunt cântecele vesele pe care le-ar cânta copiii la serbare sau le auzim frecvent în jur. Nu sunt cântece tradiționale săsești din repertoriul bisericesc, doar frumoase și îndrăgite în spațiul vorbitor de germană, inclusiv la sașii noștri.
Am multe amintiri și motive să nu uit vreodată biserica evanghelică din Sebeș. Frigul ar putea fi unul din ele. Pentru mine, doar un copil, biserica ce pare o adevărată catedrală pe dinafară, devenea la interior cât lumea de mare. Pilonii uriași se întâlneau cu bolta undeva sus, cam pe unde ar fi trebuit să fie și norii. Umbrele se întindeau aproape înspăimântător pe pardoseala bătrână, nuanțele sobre ale decorului și primele sunete ale orgii mă înțepeneau pe banca rece. Erau singurele ore din an când foiala mea continuă se oprea brusc, ba cât cânta orga aproape că nici nu respiram. Întotdeauna “biserica lu‘ tata” a fost pentru mine intimidantă și copleșitoare, deși – sau poate de-asta – de-abia așteptam să merg din nou. Era un palat cufundat în semiîntuneric, cu licăriri de stele doar de la lumânările altarului și de pe bradul împodobit. Orice șoaptă se prelungea nedeslușit, orice voce se dregea cu delicatețea unor bătăi de tobă, oricărui glas îi răspundea un ecou de deasupra. Ca un curcubeu căruia nu-i poți găsi niciodată capetele, bolta ei înaltă se arcuia la nesfârșit în întuneric, acoperind pământul, până la unchiul și tușa din Germania și la toți din ceruri cărora le cântam în gând, de mână cu tata. Pentru o seară, doar atunci, știu că și ei, și noi toți, cântam împreună”. (Mihaela Kloos-Ilea)
Foto: Povestisasesti.com
