„DN7, la intrarea în Tălmaciu dinspre Valcea. Accident rutier în care sunt implicate un TIR, un autocar și un turism. Trafic blocat total!”- era anunțul IPJ Sibiu la ora 8.12 minute, marți dimineață.
Din primele cercetări, pe DN 7, intrarea în Tălmaciu, șoferul unui ansamblu-TIR care circla către Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta, a derapat și, ca urmare, a pătruns pe contrasens. Acolo, capul tractor a intrat în coliziune cu un turism condus regulamentar către Vâlcea, iar semiremorca a lovit un autocar condus tot către Sibiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, în autocar se aflau 40 de pasageri și 3 șoferi.
Șoferul aflat la volanul autocarului în momentul producerii impactului și soferul turismului au fost transportați la spital, constienti.
Traficul a fost blocat total timp de aproape 2 ore.
Trafic alternativ la ora 10.00.
foto: SAJ Sibiu




