Cârţa nu-şi uită… privighetoarea: Maria Tănase

Satul Cârţa (cu o istorie impresionantă, începând de pe la 1223), aşa, din mustul lui de istorie şi candoare patriarhală a dat ţării şi… lumii o voce de aur: privighetoarea muzicii vechi- Maria Tănase.

Născută din… sămânța Țării Făgărașului la 25 septembrie 1913, şi plecată între îngeri la Bucureşti, la 22 iunie 1963, artista a strălucit şi străluceşte pe-un portativ nemuritor, fiind supranumită de însuşi Nicolae Iorga, în 1938, „pasărea măiastră a muzicii româneşti”.

Fireşte, leagănul natal al mamei sale nu o poate uita şi… nici noi, neamul căruia i-a închinat mierea trilurilor sale…

Pagini biografice

S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină.

Debuturi

În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei.

În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind „Cine iubește și lasă” şi „M-am jurat de mii de ori”, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.

În 1938, cântăreaţa începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”, unde cânta acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moţoi.

Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: „M-am jurat de mii de ori”, „Şapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alviţa”, „Cine iubeşte şi lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie şi Mărioară”, „Ţigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”. Taraful lui Ion Matache era format din doi violonişti, un basist, un ţambalist şi un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio şi ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universităţii populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumeşte „Pasărea măiastră”. În acelaşi an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) şi Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelaţia Alhambrei, pe care le imprimă apoi la „Columbia”.

Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziţia Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraş Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). La acest eveniment au mai fost prezenţi George Enescu, prof. Dimitrie Gusti şi Constantin Brâncuşi.

În 1940 Garda de Fier distruge toate discurile existente cu Maria Tănase în discoteca Radio-ului, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei sau democraţi, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu).

În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată Cetăţean de Onoare de preşedintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în ţară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului şi muzicii româneşti cântă răniţilor din război.

Interpretează câteva cântece româneşti de mare popularitate la inaugurarea noii fundaţii a Societăţii Române de Radiodifuziune din 28 octombrie 1946. La acest eveniment şi-au dat concursul şi violonistul Ion Voicu, violoncelistul Ion Fotino, pianista Maria Fotino, artiștii lirici Ioana Nicola, Zenaida Pally, Dumitru Scurtu.

În 1952 este solicitată să profeseze la Şcoala medie de muzică nr. 1 din Bucureşti, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Şerbănescu.

Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie din vara anului 1953, desfăşurat în Bucureşti.

Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord.

În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un disc mic Electrecord (EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.[12]

A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) și în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky (1946). A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurt-metrajul Amintiri din București (filmat în 1958).