„Între istoricii şi criticii literari din ultima jumătate de secol, MIRCEA TOMUŞ este un nume are se recomandă de la sine. Avem în vedere cel puţin două aspecte în definirea acestei personalităţi.
În primul rând, trebuie amintită îndelungata sa prestaţie literară (a debutat în revista „Steaua” în martie 1955, al cărei redactor a fost în perioada 1956-1970), la cele mai prestigioase publicaţii de profil, vreme în care s-au aşezat, în raftul bibliotecilor, rând pe rând, temeinicele sale lucrări de istorie şi critică literară; mai apoi, se cuvine menţionată vocaţia de arhitect revuistic, conducând, la Sibiu, de peste două decenii şi în două rânduri, noua serie a revistei „Transilvania” (1972-1990, 2000-2002) – o adevărată arhivă fără de care cercetarea literaturii române dintr-o anumită perioadă nu ar fi completă şi mai profund înţeleasă.
Universitarul sibian locuieşte, însă, retras, în orăşelul Avrig, de unde drumul spre mănăstirea brâncovenească Sâmbăta-de-Sus, marea lavră şi necropolă a mitropoliţilor Ardealului, o ia aproape în linie dreaptă (să menţionăm relaţia specială avută cu regretat Înalt Antonie Plămădeală), iar privirea se opreşte pe crestele pierdute în zare ale munţilor. Pe aici se află Ţara Almaşului şi Făgăraşului, ţinuturi din vechime ale domnilor munteni coborâtori „pe Argeş în jos”.
Cum treci Oltul şi peste dealul Bradului se zăreşte, de departe, pe un promontoriu, vechea biserică ortodoxă a Avrigului, lângă tâmpla căreia se află piatra tombală a marelui dascăl care a fost Gheorghe Lazăr (1779-1821), bun prieten al lui Tudor din Vladimirii Gorjului. Aici, în Avrigul în care îşi doarme somnul de veci marele bărbat al culturii şi şcolii româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi unde se află domeniul cu vechiul castel al baronului Brukenthal (locuieşte chiar pe str. Brukenthal, 69) – dl Mircea Tomuş, fiu de preot ortodox din Apuseni, s-a aşezat, cu deosebită osârdie cărturărească, la casa sa, în ordinea peregrinărilor părinteşti, ca un luminat gospodar al literelor române, înconjurat de o imensă bibliotecă, de opere de artă (o inestimabilă colecţie de icoane pe sticlă şi picturi moderne ale Doamnei sale, prof. Lia Tomuş), dar şi de o minunată grădină cu roade, în care totul te îmbie la meditaţie, la bună-dispoziţie, la regăsirea şi împăcarea cu sine însuşi şi Dumnezeu”, consemna Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA, într-un articol despre cărturarul Mircea Tomuş, în revista Agero din Stuttgard.
Tot astfel, aflăm că „Cine a parcurs studiile, articolele şi cărţile d-lui Mircea Tomuş a putut rămâne impresionat nu numai de temeinicia comentariului estetic, dar şi de acea dicţiune a ideilor, deopotrivă precisă şi nuanţată, oferind cititorului perspectivele unor abordări originale şi satisfacţia de a înţelege mai în profunzime autorii, operele şi temele abordate. „Romancierul” (căci a scris şi romane) este atât un virtuoz interpret al epicii în „Romanul romanului românesc” (2 vol., 1999-2000: I – „În căutarea personajului”, II – „Despre identitatea unui gen fără identitate; romanul ca personaj al propriului său roman” şi alte două volume în pregătire), o abordare sistemică şi hermeneutică a marilor realizări din literatura română, dar şi un caragialeolog de seamă, oferind, expressis verbis, „perspectiva unui alt Caragiale”, prin monografia „Opera lui I. L. Caragiale” (1977, 2002), „Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis” (2002) şi masiva lucrare „Caragiale după Caragiale” (2004), în care studiază temeinic opera comediografului, „dramaticitatea” acesteia, relevând deopotrivă „mecanismele magiei teatrale” (este şeful Catedrei de Artă Teatrală de la Sibiu) şi caracterul ficţional susţinut al întregii opere (lume paralelă, „ţară a ficţiunii” în deplină suveranitate, guvernată de principii, convenţii şi cutume artistice). „Obsesia Caragiale” l-a determinat pe istoricul şi criticul literar să se îndrepte şi asupra fiului Mateiu Caragiale, publicând deja, de câţiva ani, fragmente dintr-un (bănuim) studiu mai de amploare.
O altă abordare de substanţă, radiografiind, de astă dată, atât tematica cât şi ideologia estetică a operei şi impunându-l pe autor drept un nume de referinţă în sadoveanologie, este lucrarea „Mihail Sadoveanu – universul artistic şi concepţia fundamentală a operei” (1978)”.
Printre operele sale de referinţă se numără:
Gheorghe Șincai. Viața și opera, București, Editura pentru Literatură, 1965.
Cincisprezece poeți, București, Editura pentru Literatură, 1968.
Carnet critic, București, Editura pentru Literatură, 1969.
Răsfrângeri, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1973.
Istorie literară și poezie, Timișoara, Editura Facla, 1974.
Opera lui I. L. Caragiale, I, București, 1977; ediția a doua, revăzută și augmentată, în 2002.
Mihail Sadoveanu. Universul artistic și concepția fundamentală a operei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978.
Mișcarea literară, București, Editura Eminescu, 1981.
Romanul romanului românesc, volumul I (În căutarea personajului), București, Editura Gramar, 1999; volumul II (Despre identitatea unui gen fără identitate; romanul ca personaj al propriului său roman), Buc., Ed. Gramar, 2000.
Teatrul lui I. L. Caragiale dincolo de mimesis, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002
Retras la Avrig, în „Edenul transilvan”, Mircea Tomuş, scriitor istoric şi critic literar, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, va primi titlul de Cetăţean de Onorare al Avrigului. Aşa cum am aflat de la viceprimarul oraşului, Gheorghe Frăticiu, iniţiativa va fi dezbătută mâine în şedinţa Consiliului Local Avrig.
