Cât de fain! Povestea PLĂCINTEI DE TĂLMĂCEL, scoasă la lumină

Asociatia Act Sibiu ne dă de veste: Nu întâmplător am ales ziua de Sfânta Maria Mare pentru a sărbători deja faimoasa PLACINTA DE TĂLMĂCEL. Povestea spune că, în această  zi, se plămădea prima plăcintă din recolta de grâu a anului în curs. Tot atunci, se cobora brânza de burduf preparată din laptele oilor duse în munte la începutul lunii iunie şi se scoteau primii cartofii din recolta anului.

Cât de fain!!! Să scoți la lumină frumosul tradițiilor, miezul satului autentic, meșteșuguri și taine ce merită să… întreacă veacurile!!!

Povestea PLĂCINTEI DE TĂLMĂCEL este una inspirată din realitatea faptelor cotidiene. Povestea spune că nu demult, să tot fie 50-100 de ani, lumea satului îşi procura şi îşi pregătea hrana cea de toate zilele, mult mai greu decât în zilele de astăzi. Plăcinta însă era la loc de mare cinste şi se servea doar la sărbătorile mari din an: de Crăciun, de Paşte, de Rusalii, la nunţi sau la sărbători importante de familie. Era o adevărată mândrie pentru orice familie din sat, să-i treacă pragul casei, o rudă, un prieten, un vecin şi să poată să îl servească cu o plăcintă bună.

🔸️Se găteau plăcinte cu fructe de sezon, cu ceapă, cu varză sau cu orice altă legumă din grădină. Vedeta era însă plăcinta din făină de grâu cu ,,pocsoman”.  Pocsomanul este un amestec de cartofi fierţi şi decojiţi, presăraţi cu sare, care se pisează mărunt împreună cu untul de oaie adus de la stânele de la munte. Peste toate acestea, se adăugă o cantitate mică de ceapă călită. Acest amestec bine meşteşugit se punea într-o foaie de plăcintă, într-un fel anume şi apoi se dădea la cuptor.🧀🥔🧅

🍙Povestea spune că pentru fiecare curte din sat, CUPTORUL de făcut pâine şi plăcinte era la loc de mare cinste. Fiecare gospodină punea în aceste plăcinte, cele mai bune şi mai scumpe ingrediente şi îşi dădea toată silinţa ca plăcinta să fie cât mai îmbietoare. Povestea ne mai spune că pentru a pregăti plăcinte gustoase, se folosea ,,apă neîncepută, apă proaspătă adusă pe loc de la fântână, plămădeală (maia) de la precedentul proces de fabricare a pâinii, păstrată cu sfinţenie în fiecare gospodărie. Pentru ca plăcinta să fie gustoasă, gospodina trebuia să aibă o stare de bună dispoziţie şi nu trebuia să fie ,,tulburată” în noaptea de dinaintea procesului de pregătire a aluatului.

O artă cu totul deosebită, ştiută doar de gospodinele satului, era frământatul aluatului. Cuptorul în care se perpelea plăcinta era ars cu lemn de brad, după reguli ştiute numai de gospodine şi care aveau în vedere temperatura din exterior, gradul de uscare a lemnelor şi, foarte important era dacă cuptorul era folosit numai odată sau de mai multe ori. Doar o gospodină pricepută, putea spune cât timp stăteau plăcintele la cuptor şi când erau coapte, şi asta, după culoarea pe care  acestea o capătau în timpul coacerii. Un alt  mic secret ca o plăcintă să fie cu adevărat frumoasă şi gustoasă, după ce se scotea din cuptor, trebuia să fie unsă cu slănină de porc din porcul tăiat la Crăciun. Slana putea fi folosită pentru prima dată numai după ce a ,,durduit” (a tunat) în anul următor. La final, plăcinta era acoperită cu un ,,chindeu” sau prosop şi era lăsată ,,să se ducă la Dumnezeu”, respectiv să se răcească treptat până la temperaturamediului din casă şi, de abia apoi putea fi servită.

Poftă bună!

🔷️Dacă v-a plăcut POVESTEA PLĂCINTEI DE TĂLMĂCEL şi v-am convins să o savuraţi alături de noi, vă aşteptăm în 15 august, în cadrul celei de a doua ediţii, al  FESTIVALULUI PLĂCINTELOR  DE LA TĂLMĂCEL, 2022.

🔹️Acțiune cofinanțată de Consiliul Judetean Sibiu prin Agenda Culturală și Programul acţiunilor pentru cultură şi dezvoltarea comunităţii locale.

Parteneri:

🔸️Primăria Orașului Tălmaciu

♻️️Asociația Obștea Tălmăcel

☕Gofee Sibiu