Câteceva despre… istoria MICILOR

Micii… mai mici sau mai mari, gustoși foarte, alteori… din păcate alterați și puși pe răboj la Protecția Consumatorilor, tocmai când ți-e lumea mai dragă, fac parte din sărbătorile românilor. De ani buni… apetinsanți, stârnind pofte și petreceri, micii sunt mici și nelipsiți din meniurile tradiționale. Iată însă, câteceva despre povestea lor…

Istoria micilor este controversată. Unii spun că micii ar fi apărut când proprietarul unui restaurant din Capitală ar fi rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţi aşa că a pus carnea direct pe gratar. Alţii cred că aceştia ar veni din Serbia. Oricum ar fi, astăzi, micul este rege pe masa românului.

Așa cum aflăm dintr-un articol publicat de dcnews.ro, totuşi, reţeta originală nu seamănă aproape deloc cu cea de astăzi. Inițial, mititeii se făceau din carne de vită şi erau mai aromaţi şi cu un gust foarte puternic. Astfel, pentru prepararea micilor se folosea carnea de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea.

În cazul în care aceasta era prea slabă se adăuga seu de vacă sau de oaie, între 100 și 150 de grame pentru fiecare kilogram cântărit de carne. Se fierbea o zeamă din oase de vacă cu măduvă, 500 de grame de oase la fiecare kilogram de carne, care se lăsa la scăzut bine.

La capitolul condiment, pentru fiecare kilogram de carne se puneau: opt grame de piper proaspăt pisat mărunt, 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt, patru grame de enibahar pisat mărunt, două grame de coriandru pisat mărunt, două grame de chimion turcesc pisat mărunt, un gram de anis stelat pisat mărunt, opt grame de bicarbonat de sodiu, o linguriță de zeamă de lămâie, o lingură de untdelemn și o căpățână de usturoi.

Conform sursei citate,  carnea destinată acestui preparat simbolic pentru 1 Mai, se frământa timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stingea cu zeama de lămâie.

Jumătate din zeama de oase și toate celelalte condimente, în afară de usturoi, se adaugau treptat.

Amestecul se acoperea și se dădea la frigider o zi și o noapte. Apoi se scotea și se lasă câteva ceasuri la dezmorțit. Se frământa o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorțită. Ulterior se făcea un mujdei din căpătâna de usturoi și se mai frământa amestecul un sfert de ceas.

Înainte să a fi “urcaţi” pe grătar mai stăteau o oră la urscat după ce erau unşi cu untdelemn. Si mai apoi infulecati… cu nesat!!!