„Câţi în Hristos v-aţi botezat, Întru Hristos v-aţi şi îmbrăcat”: să întâmpinăm Boboteaza!

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătorește botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin “Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

Biblia îl menționează pe Ioan Botezătorul, considerat de creștini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Îmbrăcămintea lui pustnicului Ioan era foarte simplă, facută din balnă de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfățișându-ni-l pe Botezătorcu părul și barba lungi. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.

 

Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și spovedească păcatele și să se pocăiască, spunandu-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiția creștină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Despre „cel ce va veni după el”, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.

 

Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

 

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.

 

În tradiția românească, în localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care “botează” apele, oamenii, animalele și casele. Înainte de regimul comunist, această datină exista și la București, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmbovița, unde pocăiții, îmbrăcați în halaturi albe, se aruncau în apa înghețată pentru a o ridica.

 

Această tradiție face parte din multe altele în legatură cu Boboteaza, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

 

Tradiții:

 

Se trag focuri de pușcă şi de pistoale, la biserică, când ies preoții cu crucea spre a face agheasmă, zicând că picioarele Mântuitorului au fost pe acea lespede ce se află în apa Iordanului, pe care era făcut zapisul de greșeala lui Adam. Și când a cålcat Mântuitorul pe ea, a pocnit și a huit, cum huiesc puștile acum la noi (Mușlea-Bârlea, p. 343).

 

Diavolii, când s-a botezat Domnul Christos, au venit câtă frunză și iarbă, trăsnind și pocnind pe apa Iordanului, că se auzea cine știe de unde huitul, să nu lese să se boteze Dumnezeu. Dar Dumnezeu a poruncit la preoţi să citească și să sfințească apa, şi când au început oamenii a împuşca şi-a striga Chiraleisa, gheaţa s-a rupt sub diavoli şi cu toţii au căzut în apă și s-au înecat; de aceea amu nu sunt așa de mulți, s-a curățit lumea de dânșii. Pe cei cari au mai rămas îi omoarå Sf. Ilie cu tunul, dar ei la om n-au ce cåta (Niculițå-Voronca, II, p. 251).

 

Strigoii numai până la Bobotează umblă. Atunci când preotul strigă « chiraleisa », toate răutățile: lupi, strigoi, draci, toate pier şi e anul curat iar pânå la Sfântul Andrei (Ion Creangă). Se crede că lupii dau asupra oamenilor numai până la Bobotează, de atunci însă încep să nu mai fie periculoși pentru oameni (Gorovei, 1995, p. 127).

 

Din momentul când au sfinţit preoţii apa, toate apele, atât cele curgătoare, cât şi cele stătătoare, atât izvoarele cât şi fântânile rămân sfinţite, după unii, în decurs de două săptămâni, după alţii, chiar şase săptămâni. Deci ori din ce apă curgătoare vei lua apă în ziua de Bobotează, o poţi folosi peste tot anul ca agheasmă, căci în această zi toate apele sunt sfinţite (Marian, 1994, I, p. 152).

După Bobotează nu se spală cămăşile două săptămâni, pentru că apele-s sfinţite (Niculiță-Voronca, II, p. 150).

 

Obiceiuri:

 

Iordănitul – colindul cu Iordanul.

 

Încă din seara de 6 spre 7 ianuarie se strâng mai mulţi inşi la o cârciumă şi acolo mănâncă şi petrec seara. Unul din tineri, şi anume capul, care pe alocuri poartă numele de popă, duce căldărușa cu agheasmă, în care-şi strâng banii, iar ajutoarele căpeteniei poartă unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni, şi un altul – mai mulţi chiar, dacă satul e mare – poartă o ţepuşă de lemn, pe care au a strânge carne. Astfel umblă ei apoi noaptea sau dimineaţa prin sate cântând Iordanul, adică acelaşi cuvinte pe care le cântă şi preotul în ajunul Bobotezei. Intrând în casă, iordănitorii iordănesc, adică stropesc, mai întâi pe toţi membrii familiei, cu apă sfinţită pe cap, iar după aceea, luându-i pe toţi de-a rândul în braţe, îi ridică în sus de trei ori. În unele locuri stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei să i se aducă un iordănitor a se lupta cu el. Luptându-te cu iordănitorii te întărești, dobândeşti putere, căci luptătorul iordănitor în timpul luptei este ajutat de Sf. Ioan şi acesta dă în urmă putere şi celui care s-a luptat cu iordănitorii. Pe Ioni şi Ioane, dacă-i prind iordănitorii, îi duc cu puterea la gârlă sau la fântână ca să-I scalde, și nu-i iartă decât în cazul când le dăruiesc ceva. În alte părţi se adună în această zi băieții şi fetele anume la fântâni, unde se udă apoi unii pe alţii cu apă, zicând că se iordănesc, sau toarnă cu ciutura apă în cap celor care vin la fântână după apă (Marian,1994, I, pp. 166, 167).

 

Încurcarea cailor:

 

De la biserică, alegându-se ce mai buni cai, ies la marginea satului și se iau la întrecere. În felul acesta își cunosc și caii de fugaci sau leneși (Mușlea-Bârlea, p. 344). În Mehedinți, de Bobotează odinioară se „încurau“ caii. Câţiva tineri călare, având în mână un steag, mergeau pe la casele oamenilor, botezând steagul cu apa din fântână. După ce stropesc casa cu apă şi aruncă tămâie pe acoperiş, rostesc o urare de belşug şi prosperitate:

 

« Cum aruncăm apa,

Aşa să fie holda bogată ».

 

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:

 

Pentru ca să nu te prindă frigurile, durerile de cap, de piept și de stomac, e bine ca la Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acel moment cu apă de râu, căci tot anul eşti sănătos (Gorovei, 1995, p. 10).

Oamenii merg la fântână şi-şi toarnă apă pe cap, ceea ce se numește iordăneală, ca să fie apărați de friguri şi alte boale (Mușlea-Bârlea, p. 343).

Se scaldă femei și bărbați în burduf (copcă), crezând că nu-i vor mai prinde frigurile peste an (Mușlea-Bârlea, p. 345).

În ziua de Bobotează să botezi cu agheasmă sămânța ce trebuie să o semeni (Gorovei, 1995, p. 209).

 

Femeile fac o turtă de cenuşă frământată cu agheasmă şi o păstrează pentru tot anul, spre a sfinţi cu ea vasele care s-ar întâmpla să se spurce în cursul anului (Mușlea-Bârlea, p. 344).

 

În ziua de Bobotează, unii oameni iau grâu fiert și-l aruncă în pod, zicând: „Să dea Dumnezeu să crească grâul aşa de marca e până în pod“ (Candrea, 1999, p. 301).

Când vine popa cu căldărușa la Bobotează, să faci douå pâini, una mai mare şi alta mai mică, și să le bagi în ţest. După ce s-au copt, pe a mai mică o opreşti, ca s-o dai la vite, s-o mănânce, iar pe a mare s-o dai popii (Gorovei, 1995, p. 256).

În ziua de Bobotează, la vale sau la râu, împrăştie popa cu busuiocul peţitorii în toate părţile. De aici înainte se încep apoi peţitele, adică merg feciorii pe la fete să le vadă şi să le ceară în căsătorie (Mușlea-Bârlea, p. 342).

 

Cine la Bobotează îşi vâră puşca în apă, va trage mult vânat la ea (Gorovei, 1995, p. 203).

 

Oracular:

La Bobotează se deschide cerul și îngerul păzitor îi spune celui de însurat sau celei de măritat încotro îi va fi norocul. Dacă în ziua de Bobotează, dimineaţa, înainte de sfințirea apei, un flăcău sau o fată alunecă și cade, se crede că respectivul sau respective se va însura sau mărita în acel an. Alţii, din contră, cred că cine cade în ziua de Bobotează, până la anul moare. Dacă o fată vede mai întâi şi întâi, printre flăcăii ce se duc sau se întorc de la sfinţirea apei, pe unul călare pe un cal alb, e semn că se va mărita în câşlegile acelea sau în anul acela.

Aşadar, ajunaţi, vă rugaţi şi întâmpinaţi Boboteaza cum se cade !

Anul acesta, la Sibiu, slujba de sfinţire a agheasmei mari va avea loc luni, în Piaţa Mare, începând cu orele 12.00.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: