„Frunzuliță de-arțăraş,
De-ici Pân la Făgăraș,
Toată Țara Oltului
Mireasă c-a-noastră nu-i.
S-a dună neamurile
Să-i mănânce verzele,
Că babele de la oale
Toate le-or făcut… sarmale”.
Ce caută „babele de la oale” și „ai miresii” la un Congres Mondial de Gastronomie Tradițională, cu tema NUNTĂ?
În primul rând au răspuns invitației organizatorilor și mai ales a doamnei Chef, dr. Iulia Drăguț, apoi că tot e nuntă și gastronomie au vrut să arate cum un meniu de nuntă avrigenească de la începutul secolului XX poate fi actual, cum mâncarea gătită într-un anume mod era nu doar gustoasă, dar avea un rol important în desfășurarea ritualului de trecere a miresei din rândul fetelor în cel al boreselor, cum până și în lumea satului se creau ierarhii de competente în ale gătitului, căci „babă de la oale” era doar cea care devenise în timp o foarte bună bucatareasă, cum comunitatea de neamuri și vecini și prieteni era un bun organizator al ceremonialului atât gastronomic cât și alaiului, cum mâncarea era și scop în sine și pretext de sudare a acestei comunități, cum nunta era un eveniment extins la care participa toată comunitatea și multe alte.
Șezătoarea Bibliotecii Avrig, grupul din Săcădate și grupul din Bradu au fost astăzi nuntaşi cu… bucătăria prin… vecini. Să ducă gustul tradiției și bucatelor colo, de să se ducă vestea Avrigului păstrător de dat străbun!
O, Domnu‘ o dat așa oameni frumoși și luminați, cu carul de tradiții în veac la ei în suflet și în faptă!
Pe această cale, harnicele Avrigului mulțumesc din suflet organizatorilor și CJ pentru invitație. Mulțumiri pentru implicare atât doamnelor din Șezătoare Avrig, cât și celor două grupuri din Bradu și Săcădate pentru implicare, iar dintre aceștia mulțumiri „babelor de la oale” pentru bucatele gustoase puse cu generozitate pe masă pentru prezentare și degustare. Mulțumiri… „miresei” pentru răbdare.
***Bucătari din toată lumea sunt prezenți în Sibiul Regiune Gastronomică Europeană pentru a pregăti meniul Nunții tradiționale din Transilvania, Bucovina, Crișana, Moldova, Dobrogea, Banat, Basarabia, Maramureș, Slovacia, China, Malaysia, Azerbaidjan, Croația, Albania, Bhutan, Ucraina, Mexic, Olanda, Algeria, Finlanda, Grecia și Germania.
Foto: Grancea Maria, Mani Coțofană