„Cultura nu este altceva decât drumul către libertate”, spune aSergiu Celibidache. Ori potae fi considerata, cum ne sfatuia Heraclit, „un al doilea soare”. Si, totusi, astazi parca nu mai e intocmai. Si nu din vina ei, a culturii, ci a nimicniciei noastre. Iata, insa, si gandurile si marturisirile Directoruui Directiei Judetene pentru Cultura, Culte Si Patrimoniu Sibiu, Razvan Pop, la inceput de an:
Ce obiective majore are institutia dvs pentru 2015?
În 2015 ne dorim continuarea procedurilor de clasare la monumentele ce nu au fost incluse pana in acest moment in Lista Monumentelor Istorice din Romania, ne dorim o continuare a normalizarii si a profesionalizarii relatiei dintre administratia locala si administratia centrala pe care o reprezentam. Ne dorim, de asemenea, implicarea in definirea Codului Patrimoniului la nivel national, punctul de vedere „din teren” pe care il avem putand fi mai mult decat concludent.
Exista in acest moment certitudini, proiecte privind demararea, in acest an, unor lucrari de restaurare, reabilitare a unor cetati, monumente din judetul Sibiu?
Din pacate DJC-urile au un cuvant mic de spus in strategia de restaurare a monumentelor instorice din Romania si implicit din judetul Sibiu. Ceea ce putem face este sa tragem un semnal de alarma atunci cand este cazul. In Sibiu trebuie sa atragem atentia asupra bisericii fortificate din Dobarca (n.r. dateaza din secolul al XIII-lea fiind construita in forma unei bazilici romanice cu trei nave si o clopotnita adaugata in partea de vest. Din aceasta bazilica s-au pastrat fatada vestica cu clopotnita, doua arcade ale navei centrale, arcul de triumf si partile laterale. In anul 1481 biserica veche va fi transformata si fortificata intr-o biserica sala in stil gotic , actiune finalizata in 1515- FOTO1), asupra bisericii de lemn din Brosteni (consruita in 1743), asupra bisericii ortodoxe din Tichindeal, dar si asupra ramasitelor castelului din Buia( FOTO2) (unde dainuie si legenda unei vechi comori ingropate).
Si acum, o problema mai arzatoare: spuneti-ne, va rog, doua cuvinte despre bugetul disponibil. suficient sau nu…
Bugetul este mai mult decat insuficient, nu la nivelul judetului Sibiu dar la intregul buget al culturii din Romania. O protectie si dezvoltare coerenta a patrimoniului national nu se poate face cu bugetul actual! Din pacate, acest domeniu este cel mai putin important la aceasta ora pentru societatea romaneasca, desi paradoxal, ceea ce defineste o natiune este cultura si istoria sa, si nu cultura de cartofi sau cablurile de date.

Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


