În preajma marii sărbători a Botezului Domnului – Boboteaza, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a primit binecuvântare, prin sfințirea oficiată de către preotul paroh al spitalului, părintele Sofian.
IMPRESIONANT: Cu rugăciune și Agheasmă, părintele Sofian a sfințit atât spațiile medicale, cât și cele nemedicale ale spitalului, pentru ca bolnavii internați, alături de cadrele medicale și personalul sanitar auxiliar, să se poată bucura de această frumoasă tradiție bisericească, chiar dacă se află departe de casele lor în această perioadă specială.
Gestul aduce mângâiere sufletească, speranță și întărire celor aflați în suferință, completând grija pentru sănătatea trupească prin cea pentru suflet.
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, domnul Cristian Roman, a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință:
„Îi mulțumim părintelui Sofian pentru apropierea sa permanentă față de pacienți și personal, precum și pentru păstrarea acestei tradiții care aduce liniște și încredere. Boboteaza este o sărbătoare a curățirii și a binecuvântării, iar pentru pacienții noștri aceste momente au o valoare aparte. Ne bucurăm că, împreună, putem oferi nu doar îngrijire medicală, ci și sprijin sufletesc”
În acest context află că în zilele următoare, pacienții internați și personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate aflată în subordinea Consiliul Judetean Sibiu , vor primi Agheasmă Mare, pentru a se bucura pe deplin de binecuvântarea și semnificația sărbătorii Bobotezei.




