A.T.O.P.– Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care este constituit și funcționează pe lângă Consiliul Județean Sibiu;
-Își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, și în baza H.G. nr. 787/2002 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică, în scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului polițienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează;
-Scopul A.T.O.P. este să asigure, prin activitatea sa, reprezentarea și promovarea intereselor comunității sibiene într-un climat de siguranță și securitate publică.
Cine sunt membrii A.T.O.P.?
-şeful inspectoratului de poliţie judeţean;
-un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor;
-subprefect;
-6 consilieri desemnaţi de consiliul judeţean;
-3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de preşedintele consiliului judeţean;
-şeful inspectoratului judeţean de jandarmi;
-şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean;
-şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.
Membrii A.T.O.P. sunt organizați în 3 comisii de lucru, astfel:
Comisia de coordonare, situații de urgență și pentru petiții, este compusă din 4 membri, după cum urmează: 2 consilieri județeni, inclusiv președintele autorității, un reprezentant al comunității și șeful Inspectoratului de Poliție Județean;
Comisia de planificare, stabilire și evaluare a indicatorilor de performanță minimali este compusă din 4 membri, după cum urmează: 2 consilieri județeni, un reprezentant al comunității și subprefectul;
Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultanță și drepturile omului este compusă din 4 membri, după cum urmează: 2 consilieri județeni, un reprezentant al comunității și reprezentantul Corpului Național al Polițiștilor.
Ce face A.T.O.P.?
-Monitorizăm activitățile Poliției și sesizăm eventualele deficiențe în activitatea acesteia, în vederea luării operative a măsurilor de înlăturare a acestora;
-Facem propuneri pentru soluționarea de către organele de poliție a sesizărilor care îi sunt adresate;
-Recomandăm inițierea unor acte normative în domeniul asigurării climatului de siguranță publică;
-Elaborăm raportul anual asupra eficienței Poliției, care este prezentat în ședința Consiliului Județean și se dă publicității;
-Primim sesizări referitoare la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
-Recomandăm, tuturor structurilor cu atribuții educative, luarea măsurilor necesare față de persoanele predispuse la încălcarea legii;
-Emitem hotărâri cu caracter de recomandare către instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în domeniul asigurării siguranței și ordinii publice din Județul Sibiu;
-Dorim o apropiere de societatea civilă și de ONG-urile care au ca obiectiv liniștea și siguranța cetățeanului.
Secretariatul A.T.O.P.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale cu caracter permanent, A.T.O.P. Sibiu are un secretar executiv, care asigură primirea și transmiterea corespondenței, a petițiilor și sesizărilor sibienilor, precum și gestionarea relației cu presa.
Ce poți face tu?
–Să mergi în audiență la sediul A.T.O.P. Sibiu pentru a face sesizări privind încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și în legătură cu activitatea organelor de poliție și a altor organisme care asigură ordinea și siguranța publică;
–Să te implici în mod voluntar în programele și proiectele inițiate de către A.T.O.P. Sibiu în colaborare cu Poliția și cu alte instituții și autorități publice, pentru a contribui la prevenirea infracțiunilor din zona în care locuiești;
–Să răspunzi afirmativ invitațiilor, formelor de consultare și campaniilor preventive pe care A.T.O.P. Sibiu le organizează în zona în care locuiești, cu privire la prioritățile pe care autoritățile și instituțiile publice trebuie să le îndeplinească în vederea asigurării unui climat sigur pentru tine și familia ta.
Date de contact:
-adresă de e-mail: judet@cjsibiu.ro;
-tel. Președinte A.T.O.P. Sibiu, Pavel Bichicean: 0744 540726;
Informații suplimentare vizavi de activitatea A.T.O.P. Sibiu se pot obține și de pe site-ul Consiliului Județean Sibiu: www.cjsibiu.ro, secțiunea Județul Sibiu, A.T.O.P.