Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” reprezintă Sibiul la Festivalul Inimilor, manifestare folclorică internațională, organizată în aceste zile la Timișoara. Prin participarea la acest festival, „Ceata Junilor” marchează primul mare spectacol din seria celor menite să celebreze cei 25 de ani de existență ai ansamblului. Astfel, mâine, 8 iulie, după ora 19.30, pe scena din legendarul Parc al Rozelor, peste 25 de perechi de dansatori vor prezenta obiceiul Plugarul, din Țara Oltului, și dansuri specifice Mărginimii Sibiului și Văii Hârtibaciului. Alături de ei se vor afla orchestra „Cindrelul” și soliștii Andreea Vulcu și Daniel Rosalim.
Așa cum aflăm de la conducerea CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiului, astăzi, 7 iulie, la ora 18.30, ansamblul sibian participă la parada portului popular din cadrul festivalului.
Festivalul Inimilor, marchează, în acest an, cea de-a 27-a ediție.
sursa foto: Centrul Creaţiei Junii Sibiu