O expozitie ALTFEl. Arta, pe caile nebanuite ale simturilor, dedicate celor umbriti de soarta… Un eveniment generos, organizat de Complexul Naṭional Muzeal ASTRA se va desfăşura la parterul Casei Hermes, Piaṭa Mică, nr. 11, Sibiu în perioada 8 august- 7 septembrie 2014.
Evenimentul se doreşte a fi un omagiu adus domnului Vasile Adamescu, în vârstă de 70 ani (diagnosticat cu surdocecitate) nevăzător şi surd complet din fragedă copilărie. Demutizat ulterior, este singurul din ṭară şi printre puṭinii 20 din întreaga lume care reuşeşte, printr-un efort uriaş să comunice verbal. Absolvent al Facultăṭii Babeş Bolyai, cunoscător a cinci limbi străine, psihopedagog de o viaṭă la Liceul de Nevăzători din Cluj-Napoca, acest Om, care a gasit puterea de a-si invinge propriul destin, unic în ṭara noastră, fin artist, de o rară sensibilitate, erudit şi pasionat professor, şi-a pus viaṭa în slujba copiilor deficienṭi de vedere şi auz, fiindu-le atât sprijin moral, cât şi dascăl de-a lungul celor aproape 3 decenii.
Vă asteapta o expoziṭie emoṭionantă, tactilă, ALTFEL.
Vernisajul va avea loc în data de 8 august, ora 14,00.
