Ceva care mă înfioară. Dar pe voi? NICIUNUL din candidații la posturile de conducere ale Caselor Județene de Asigurări de Sănătate nu a luat CONCURSUL!

Niciunul dintre candidaţii înscris pentru ocuparea a 41 de posturi de şefi ai Caselor Judeţene de Sănătate şi OPSNAJ nu a trecut concursul organizat de CNAS, informează gandul.info.

Precizări: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a organizat pe 2 martie concurs pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte-director general ai caselor de sănătate judeţene. Funcţii  erau ocupate interimar după decizia 30 octombrie anul trecut, când ca urmare actualizării indicatorilor de performanţă, contractele de management ale şefilor instituţiilor au încetat, consemnează sursa citată.

Concret, după depunerea dosarelor de concurs, pentru proba scrisă s-au calificat 47 de candidaţi. Aceştia au susţinut un examen scris pe data de 2 martie: verificarea cunoştinţelor de legislaţie în domeniu. Din păcate, niciunul dintre candidaţi nu a reușit șă obţină punctajul minim de 70 de puncte care era necesar pentru a trece în etapa finală, respectiv cea a susţinerii planului de management pentru instituţiile pe care voiau să le conducă.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat pentru gândul.info că în aceste condiţii concursul pentru ocuparea posturilor din teritoriu se va relua „destul de repede”. Până atunci unii dintre actualii interimari „pot să rămână pe funcţie, alţii nu”, a precizat el.

În fața unei astfel de chestiuni nu pot spune decât că, la urma urmelor, cred că e mai bine așa decât să fi ajuns în funcții înalte oameni de specialitate care să ia concursul cu 5. din două motive: 1.de ce să ia astfel de indivizi salariii grase când e evident că habar nu au, 2. Doaane ferește ce s-ar mai putea întâmpla, mai ales că e vorba de SĂNĂTATEA noastră, a tuturor și de… birocrația care la noi e ca râia, de ec să nu recunoaștem.

Oricum, însă, faptul că din atâtea zeci de candidați NICIUNUL nu a luat concursul parcă ne trece undeva, în rândul CORIGENȚILOR (la multe capitole), ne face de râs. Ne dă palme. Depinde de noi dacă le și simțim…

Până una alta, însă, uite, mai am un motiv de așteptare: mor de curiozitate să văd ce va fi când se va organiza din nou concursul. Că tot a zis nu cu foarte mult timp în urmă, ministrul Sănătății (nu mă obosesc să îi țin minte numele) că sistemul nostru sanitar e EXCELENT, că e peste medie… că e așa de bun… No, ni mă la el ce vorbe deșarte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

O călătorie în timp pe patru roți: Expoziție de vehicule istorice în Piața Mare din Sibiu

Inima istorică a orașului se pregătește să găzduiască o...

La mulți ani celor care lucrează în domeniul artei și iubitorilor de frumos! Mesaj cu impact

„Celebrăm astăzi Ziua Mondială a Artei, o inițiativă a...

Șantiere pe drumurile sibiene! Informații „la zi” de la Drumuri și Poduri SA Sibiu

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în...

Caravana „Natura la clasă” va ajunge la peste 1.000 de elevi din jurul Munților Făgăraș

Fundația Conservation Carpathia aduce și în această primăvară „Natura...

Alte articole

Adrenalina la cote maxime în Avrig: Peste 700 de rideri iau startul la Triada MTB 2026

Centrul orașului Avrig se pregătește să devină epicentrul ciclismului...

Satiră africană și intrare liberă la Sibiu: Capodopera „Mandabi” de Ousmane Sembène, la ESTE Filmul de Miercuri

Asociația ESTE FILM continuă seria proiecțiilor de autor și...

Ajustări pe traseele Tursib începând cu 15 aprilie 2026

ATENȚIE!!! Începând cu data de 15 aprilie 2026, pe...

Din aceeași categorie

Categorii populare