Chiar așa: EVENIMENT DE RANG ÎNALT la Sibiu! Cum a fost ieri?!

Evenimentele organizate pentru a marca aniversarea a 5 ani de existență a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO au continuat ieri în Sibiu cu un ceremonial militar organizat în Piața Mare. Primarul Astrid Fodor a participat la acest moment, alături de reprezentanți din cadrul structurilor NATO, oficiali din Armata României, persoane din conducerea unor instituții centrale din domeniul Apărării și oficialități locale.

În cadrul acestei ceremonii, Comandantul structurii NATO din Sibiu, domnul general-locotenent Cristian Daniel Dan, a primit decorația ”Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării”, în semn de apreciere a profesionalismului și pentru obținerea de rezultate meritorii. Cu aceeași ocazie au primit „Emblema de onoare a Forțelor Terestre” alte patru cadre militare din Comandament.
La rândul său, generalul-locotenent Cristian Dan a conferit Medalia de Onoare a Corpului reprezentanților Statului Major al Apărării din România, Comandamentului Forțelor Terestre al NATO și Corpului V al Forțelor Terestre al Statelor Unite.
Felicitări Comandamentului Multinațional Sud-Est al NATO și mult succes în continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

La Sibiu, Vacanța Mare are… ȘCOALA ei, de vară!

Hai și voi la… "Școala de Vară" la Școala...

EXPOZIȚIE-EVENIMENT la Muzeul de Artă Contemporană în cadrul FITS

Muzeul Național Brukenthal, prin Muzeul de Artă Contemporană, în...

Invitație la… înălțime! Se redeschide Cabana Podragu!

„A venit vremea să ne revedem!Vă așteptăm și anul...

Din aceeași categorie

Categorii populare