2 iulie 2018: zi istorică, aș putea zice. România toată află și urmărește cu iese un anume Cristi Borcea din penitenciar. În sfârșit, eliberat după nu știu ce pedeapsă de vreo 4 ani… Acuma sincer, chiar asta era știrea zilei???
Toate televiziunile au tăbărât să filmeze marele moment când pășește bocrea dincolod e poarta metalică și când primește întâiul sărut în libertate?! El e marea vedetă, amrele personaj?! Pe bune?! Cu așa știri ne hrănim spiritul?! De-asta ne uităm la TV, de-asta ascultăm posturi de radio?! Nu puteam mânca la cină, că nu știam când, cum iese Borcea de la închisoare și care va fi prima frază a lui rostită dincolo de gratii??? Asta e CULTURA zilei de azi???
Bun, a ieșit, a scăpat de pedeapsă, treaba lui! Să-i fie de bine! Dar asta nu înseamnă că musai să stea țara în loc să-l vadă și să urmărească mult-așteptatul sărut primit de la… iubita lui.
La drept vorbind e un om. Nu e nici președinte de stat, nici nu știu ce mare politician și în niciun caz, viața mea, a ta sau a lor nu depinde de el. Și nici nu cred că el ar putea fi cumva vreun exemplu pentru tinerii de azisau de mîine, sau un om în mâinile căruia stă destinul neamului. E un om. Atât.
Nu știu, nu înțeleg de ce să stăm cu ochii cât cepele să vedem cum iese domnul Borcea de la închisoare. Prefer să ascult jazz sa să mă plimb cu bicicleta. E mai folositor. Cu alte cuvinte, nu pricep (așa sunt eu!) de ce unii colegi din mass-media, prin obsedanta repetare a acestei știri, a acestui gen de informații, prin accentul pe care îl pun în astfel de situații induc ideea că… dacă nu văd așa ceva, pierd un an din viață cum se zice, sau chipurile, înseamnă că nu vreau să știu ce se întîmplă în țara asta. Pe mine mă interesează soarta și rodul meșterilor populari sau ce fac autoritățile ca să sprijine năpăstuiții care și-au pierdut agoniseala în urma inundațiilor și a furtunilor, mă interesează cum putem punem umărul toți ca să ne fie mîine mai bine. Nicidecum sărutul de foc al Valentinei pentru logodnicul ei. PUNCT!
