Peste 150 de sibieni, iubitori ai mersului pe bicicleta sau ciclisti pasionati, si-au luat biciclete si s-au alaturat, in weekend, celor de la Asociatia Tura in Natura din Sibiu, la inaugurarea ciclotraseului turistic „Emil Cioran”. Ei au parcurs peste 20 de kilometri in aproximativ trei ore.
Vremea a fost de partea iubitorilor mersului pe bicicleta. Soarele si temperatura de peste 15 grade au facut ca la inugurarea ciclotraseului turistic „Emil Cioran” sa participe peste 150 de sibieni. Plecare s-a dat sambata, la ora 10.00, din fata Stadionului Municipal.
„Traseul cicloturistic „Emil Cioran” sau, mai exact, circuitul cicloturistic de acum, porneste de la Stadionul Municipal, din Parcul Sub Arini, urmeaza pista de biciclete, si noi recomandam, ca varianta de parcurgere, varianta care intra in Padurea Dumbrava, de la intrarea Zoo din Valea Aurie, urmeaza potecile padurii, apoi drumul forestier, iese in dealul Poplacii, coboara la schitul Rasinari, si, apoi, coboara in Rasinari, una dintre variante coboara in Rasinari, la casa memoriala Emil Cioran. Acesta ar fi si punctul central al traseului”, spune Mihai Proca, reprezentant al Asociatiei Tura in Natura Sibiu.
Odata ajunsi in Rasinari, casa memoriala a celui caruia ii si poarta numele traseul cicloturistic devine principalul punct de atractie.
„Am ales numele lui Emil Cioran pentru acest traseu deoarece , in primul rand, s-a nascut la Rasinari, studiat in Sibiu, si a fost si un ciclist foarte inrait. El, la un moment dat, a folosit bicicleta, pentru a face un tur al Frantei pe bicicleta cu banii pe care i-a obtinut de la Institutul Francez pentru o bursa postdoctorala in Franta. De la casa Emil Cioran se merge catre iesirea dinspre Rasinari si apoi se intra, din nou, pe drum de tara, in partea dreapta, cumva directia catre drumul de Cisnadioara si, la final, mai avem o bucata de Padurea Dumbrava, ca apoi s aajungem la pista de biciclete si, din nou, acasa”, mai spune Mihai Proca.
Unii au „trisat”, altora li s-a parut usor!
Dupa o buna bucata de drum de mers pe drum de tara, unii dintre biciclisii veniti la tura inaugurala a ciclotraseului turistic „Emil Cioran” au fost tentati sa abandoneze.
„Am trisat. Am venit pana la Cisnadioara si de la Cisnadioara ne-am intors inapoi pana la intersectia cu Paltinisul si ne-am intalnit aici. Nu am venit cu grupul. Am vrut sa renuntam. Nu am conditie fizica si atunci mi s-a parut ca e greu si am vrut sa renuntatm, dar cand ne-am intors la intersectia cu Paltinisul am zis ca hai sa mergem un pic, cat putem, spre Rasinari. Am zis ca merge pana aici, la pod la Rasinari, si am vazut biciclisti si am zis ca urcam pana aici. Traseul, mai departe, prin padure, il stim si e fain, e o coborare, o sa fie mai usor mai departe. L-am mai facut, dar simplu, venit din Sibiu pe sosea si coborat pe aici”, povesteste una dintre participantele la tura de sambata de la Sibiu la Rasinari si inapoi.
Altii, chiar daca nu le-a fost usor, nu au abandonat. Au ales sa mearga pe langa bicicleta.
„Pentru mine, care nu fac zilnic, mediu, sa zicem. Nu a fost foarte greu, dar lipsa de antrenament si-a spus cuvantul. Au fost parti pe care le-am facut pe jos. Nu am putut sa pedalez. Aici, cel putin, unde sunt bolovani, nu cu bicicleta”, povesteste o alta participanta la inaugurarea traseului cicloturistic „Emil Cioran”.
La fel s-a intamplat si cu cei mai mici. Dealurile i-au facut sa coboare de pe bicicleta si sa mearga la pas pe anumite bucati de drum.
„Nu am mai facut drumul acesta, am facut altele mai grele. Mi se pare mediu. La urcare am mers pe jos”, spune un alt participant.
Altii, care zilnic merg pe bicicleta, spun ca este un traseu foarte simplu.
„Este un traseu mediu spre usor pentru ca il fac destul de des. Greu ar fi daca as face Paltinisul. Ala ar fi mai greu. Sibiu- Rasinari l-am mai facut, e ceva normal, si mai ales pe traseul cicloturistic „Emil Cioran”, bine, nu pe unde am fost noi, ci pe varinata mai scurtata care e cu intoarcere pe asfalt sau vii pe asfalt si te intorci prin padure. Asa, l-am facut de mai multe ori. Varianta de astazi nu am mai facut-o, am mai invatat si eu ceva nou”, povesteste unul dintre participanti.
„A fost foarte frumos, mai ales ca am avut parte de o zi superba. Merg zilnic cu bicicleta, acasa, la facultate”, spune o alta tanara care a luat parte la tura inaugurala a traseului cicloturistic „Emil Cioran”.
De-a lungul traseului se pot vizita Padurea Dumbrava, ca rezervatie naturala, casa memoriala Emil Cioran, cetatea Cisnadioarei si, nu in ultimul rand, satul Trainei, mai exact catunul Trainei. Ciclotraseul turistic „Emil Cioran” are 23 de kilometri care se parcurg in aproximativ trei ore.
credit foto: andreikolobov