Iată povestea adevărată a tobosarului…. legendar din Cisnadioara, HANSI. Ei bine, vă aducem spre cunoaștere amintirea cu cele aflate prin bunavointa domnului Henning Remus, organistul bisericii din localitate.
“Stiti, in sat daca intrebai de “domnul Hans”, nu prea stia lumea, ca la sasi… multi poarta numele Hans, dar daca intrebai de Iepurus, toti stiau ca e EL, tobosarul satului. Saracul… Il chema de fapt, Hans Kloos. A copilarit undeva, la poalele cetatii si cand era mic, se juca si zburda pe acolo, ca orice copil… sarea ca un iepurus, si de acolo, muma-sa i-a spus asa si apoi asa i-a ramas porecla, pana cand l-a chemat Domnul la El. Mai inainte, tatal lui a fost dobas si, apoi el. Era foarte ordonat si tot timpul iesea cu toba lui veche si anunta lumea ce era de anuntat, dupa cum apucase. Dar bateas aracul, in toba pana ieseau toti al poarta sa afle vestile- de la primarie, de unde era de stiut ceva important. Trebuie sa spun insa ca era om cu scaun la cap, era al mai gospodar din partea locului. Si avea obiceiul, mai ales dupa revolutie, cand casele sasilor plecati departe au fost luate de parveniti din alte parti, de saraci si tot felul de oameni certati cu ordinea, el cand pornea cu toba sa anunte ceva, mai inainte de anuntul ce avea sa faca, striga cat il tinea gura ca s-a stricat satul, ca degeaba si au facut unii “cazemate” daca nu isi cosesc iarba si tin murder si nu tin randuiala in gradini.
Apoi el anunta cand se intampla ceva la primarie, cand era teatru sau vreo serbare sau un concert, el vestea la toti din sat.
Dar avea si gospodarie cum se cade. Toti care plecau, mai ca ii lasau in grija lui animalele si pasarile san u se risipeasca, si daca nu i le lasau, el se ducea si lua si cainele si pisica si toate cele si le purta de grija. Dadea bani la veterinar si le dadea de mancare, dar de el nu se ingrijea. Cumpara lmea de la el si oua si lapte si de toate, ca stia ce hram poarta Iepurus. Si sa nu te fi intalnit dimineata sau seara cu cardul lui de gaste, ca n-aveai loc pe drum de ele…
Dar s-a dus saracul. Singur si batran. I s-a tras de la o rana la picior. Ca el nu vedea de ale lui, doar de animale, de gospodarie, si sa se tina bine cu oamenii din sat. avea numai un prieten bun. Unul singur. Si acela i-a sapat groapa. Si cand a fost sa puna sicriul in mormant sis a puna dupa obicei pamant deasupra, prietenului sau, de suparare, i s-a oprit inima, si a cazut mort acolo, inauntru peste bietul Iepurus. Ca s-a minunat lumea dea sa intamplare, si au zis ca macar ‘Dincolo’ a vrut Dumnezeu sa nu fie Hansi singur, cu cu prietenul lui. Povestea lui Iepurus. Un om simplu da’ tare bun, de la care multi au de invatat…”
E bine sa purtam de grija unor asa amintiri? Da, pentru ca dincolo de pitoresc, de… anecdota, sunt lectii de viata. Chiar si atunci cand ele se tes in vietile cele mai simple, dincolo de vreun manual, sau de vreun discurs…
sursa foto: Ciuca Claudiu Alexandru
