sâmbătă, 24 ianuarie 2026
2.4 C
Sibiu

CINSTE LOR! Sibienii, implicați într-o curățarea malurilor Cibinului, în zona Gușterița! Spiritul civic și-a spus cuvântul!

Zeci de voluntari sibieni au participat sâmbătă la a o acțiune de ecologizare a malurilor râului Cibin, în zona cartierului Gușterița. Mobilizați pe Facebook, aceștia au decis să dea o mână de ajutor administrației, în lupta cu nepăsarea unora dintre cetățeni.

Primarul Astrid Fodor salută cu optimism acest gen de inițiative din partea comunității și îi felicită pe tinerii care au întreprins această acțiune de amploare.

Operatorul de salubritate Soma a oferit voluntarilor sprijin prin furnizarea consumabilelor necesare, iar la sfârșitul acțiunii s-au strâns câteva sute de saci cu gunoaie pe care operatorul i-a transportat spre locul de depozitare.

Primăria Muncipiului Sibiu atenționează că amenzile pentru aruncarea gunoaielor în locuri nepermise au crescut, iar cei care nu înțeleg să își respecte vecinii și orașul vor plăti între 800 și 1000 de lei amendă, iar în cazul firmelor care nu respectă regulile, amenzile se vor ridica chiar la 1500-2000 lei.

Administrația îi încurajează pe sibieni să sesizeze Poliția Locală privind astfel de fapte la numărul de telefon 0369/911.

Cetățenii pot depozita corect deșeurile voluminoase sau molozurile rezultate din construcții apelând operatorul de salubritate SC Soma SRL la numărul de telefon 0269/988 pentru a le prelua și transporta contra cost.

Haideți să demonstrăm că iubim Sibiul și să-l păstrăm curat!

 

 

 

Sursa foto: Răzvan Pop

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Într-o vineri, pe la amiază: La Sibiu, 24 Ianuarie a fost pe… 23 ianuarie

24 ianuarie 1859 – 24 (pardon,scuzați, 23!) ianuarie 2026...

BIBLIOTECA ASTRA: Expoziție documentară dedicată Zilei Unirii Principatelor Române 24 ianuarie 1859

Cu prilejul celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, Biblioteca ASTRA...

Tombola Tursib 2026: Premii consistente pentru călătorii fideli

Veste bună pentru utilizatorii transportului public din Sibiu. Tursib...

Locuiești aici? Lista blocurilor din Sibiu reabilitate termic cu 87 de milioane de lei. Stadiul lucrărilor

Primăria Sibiu accelerează procesul de modernizare a cartierelor, investind...

Alte articole

Să vă fie masa masă! Piața volantă – din nou aproape de sibieni!

Săptămâna trecută a fost reluat programul „Piața volantă din...

OSIM / EUIPO 2026: Reduceri majore de taxe pentru antreprenorii care își înregistrează mărcile

O marcă înregistrată conferă titularului un drept exclusiv, protejat...

Alertă în trafic pe DJ 106: Mașină răsturnată în afara carosabilului lângă Agnita. În ce stare se află victima

Vineri, 23 ianuarie, liniștea dimineții a fost spulberată pe...

Guvernul tocmai și-a dat girul: Spitalul CFR Sibiu trece în administrarea Primăriei de pe malurile Cibinului

„Guvernul României a adoptat astăzi proiectul de hotărâre privind...

Livezi în vârf de munte și povești pastorale: O drumeție inedită la Rășinari pe urmele vechilor ciobani

Te-ai gândit vreodată că în vârful muntelui, acolo unde...

Gusturi autentice în centrul Sibiului: Piața Volantă revine vineri cu produse locale proaspete

Sibiul susține din nou tradiția și producătorii locali. Dacă...

Din aceeași categorie

Categorii populare