Marți, 25 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administrația publică locală și Mitropolia Ardealului vor organiza la „Monumentul ostașului din toate timpurile” – amplasat în fata Cercului Militar, tradiționala ceremonie militară cu prilejuită de aniversarea Zilei Armatei României.
* * *
25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire națională, eliberarea totală a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupație și administrație străine, ziua când armata română și-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce în hotarele ei patria care a zămislit-o.
Victoria asupra forțelor germane și ungare a fost câștigată de 525.702 soldați romani, începând cu 23 august 1944. Dintre aceștia, 58.330 au fost declarati morți, răniți sau dispăruți în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 soldați.
Data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Așadar, dragi sibieni, fiți cu inima, cu gândul, cu tot ce aveți voi sfânt, marți, 25 octombrie, la lumina acestei sărbători a neamului românesc.
Foto: Revista Forțelor Terestre