Județul Sibiu intră sub Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă de joi, 20 august, ora 10:00, până vineri, 21 august, la aceeași oră. Valul de căldură va persista însă până în 24 august.
Meteorologii avertizează că temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei, inclusiv în județul Sibiu. Pe arii extinse va fi caniculă, iar disconfortul termic va deveni ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va putea depăși ușor pragul critic de 80 de unități, nivel de la care căldura devine greu de suportat și poate afecta starea de sănătate, în special în cazul persoanelor vulnerabile.
Nopți tropicale în județul Sibiu
Temperaturile vor rămâne ridicate inclusiv pe timpul nopții. Potrivit ANM, minimele nu vor coborî, local, sub 20 de grade, ceea ce înseamnă că vor fi înregistrate nopți tropicale.
Avertizarea Cod galben vizează Moldova, Maramureș, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și al Crișanei. Județul Sibiu apare integral în zona avertizată de meteorologi.
În vestul și sud-vestul țării este în vigoare un Cod portocaliu, cu maxime de până la 39 de grade, însă Sibiul rămâne, conform hărții publicate de ANM, sub avertizare Cod galben.
Valul de căldură continuă până în 24 august
Chiar dacă avertizarea Cod galben este valabilă timp de 24 de ore, informarea meteorologică emisă la nivel național acoperă intervalul 20 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00.
În această perioadă, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor ajunge, în general, la 34–39 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice și sud-vestice.
ANM precizează că va actualiza avertizările în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

