COLECTIV: UN AN DE DURERE…

În urmă cu un an, pe la ora asta, alesesem să mă uit la un film cu Stan și Bran, pe DVD. Am avut așa, deodată, sentimentul să ies din cotidian, să mă detașez de știri și vești proaste… Voiam un preludiu la weekend în ritmul unui zâmbet… (n.r. era vineri seara).

Pe la 22.35… cam așa, brusc, DVD s-a blocat. M-am înfuriat și am trecut brusc să butonez telecomanda. Am ajuns la acanalele de știri care erau pe BreakingNews. Era banda galbenă în josul ecranului, de parcă într-un mod cumplit acel galben țipător era registrul doliului uriaș ce avea să urmeze. Vedeam lumini amestecated e girofaruri cu întuneric și auzeam țipetele victimelor și ale reporterilor. Inițial, pentru câteva secunde, am crezut că e o transmisiune dintr-o zonă de conflict internațional. În momentul când au început să dea detalii despre locație și să pronunțe numele Bucureștiului am înlemnit. Urmăream, scriam și plângeam. Erau atâtea sentimente amestecate, toate însă dominate de groază. Cifrele celor care muriseră și continuau să moară parcă picau dintr-un tonomat, făceam eforturi să pot ține ritmul tragediei, să urmăresc dar mai ales să înțeleg CE și DE CE se întâmplă. A fost o noapte oribilă. Nu am putut dormi. Voiam să scriu, să mă revolt… simțeam că NU POT să mă bag pur și simplu în pat să dorm… Încercam pe cât pot să îmi țin fiul de mână. Simțeam că în momentele acelea de groază e SINGURUL LUCRU care îmi dă viață și putere.

Nu aveam cum să bănuiesc că tragedia nu avea să se oprească la 22 de morți și… zeci de răniți cum s-a anunțat în primele 5 minute de transmisii în direct. Nu aveam de unde să știu că luni de zile de atunci aveam să scriu și să plâng și să aud cifre tot mai mari, mai dureroase ale morții, în paralel cu NENOROCIREA care ataca din bâlbâiala autorităților, din declarații și acuze amestecate cu focul și cu viețile stinse acolo sau pe patul de spital…

Azi se împlinește 1 an de la acea oribilă, cumplită întâmplare, pe care cred că nu greșesc să o numesc CATASTROFĂ. Pentru că a luat 64 de vieți și pentru că a distrus atâtea altele- răniții, dar și pe ale familiilor lor. Este greu să vorbești, este greu să scrii despre așa ceva. Poate că în asemenea momente doar lacrimile și rugăciunile pot vorbi. Și așteptarea LĂMURIRII sitației celor vinovați.

DUMENEZEU SĂ ÎI ODIHNEASCĂ PE CEI ÎNGHIȚIȚI DE FOC, DUMEZEU SĂ ÎI OCROTEACSĂ PE CEI RĂNIȚI, DUMNEZEU SĂ NE CĂLĂUZEASCĂ SĂ PUNEM RÂNDUIALĂ ȘI SĂ PUTEM SĂ FIM DE ACUM DEPARTE DE AȘA NENOROCIRI! 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: