Invatamantul sibian da roade. Si iata ca sarguinta elevilor, daruirea profesorilor, dar si faptul ca si unii si ceilalti pun cartea capatai pregatirii pentru viata a celor din tanara generatie capata ecou si… aprecieri. Nu doar la nivel national, dar si… international.
La sfârșitul acestei săptămâni, un grup de 4 elevi ai claselor a IX-a de la Colegiul Agricol ”D. P. Barcianu” din Sibiu au fost testați și selectați de către prof. Sylvie Blagny, coordonator pentru elevii din România, pentru completarea studiilor la un liceu de acelaşi profil din Franța – Institutul „Saint-Cristophe” din Masseube.
Institutul francez este şcoală europeană cu care Colegiul Agricol „D. P. Barcianu” Sibiu desfăşoară un parteneriat şcolar internaţional din anul 2004, parteneriat care vizează anual, în primul rând, un program de formare profesională a elevilor şi profesorilor din ţările Uniunii Europene, respectiv formarea profesională a ‘barcienilor’ pentru calificări din agricultura europeană. El se desfăşoară ”pe baza unui program de cooperare între cele două şcoli partenere, fiind susţinut financiar de către Ministerul Agriculturii din Franţa şi de Consiliul de Administraţie al Institutului „Saint-Cristophe”, care suportă bursele de întreţinere pentru elevii români pe toată perioada studiilor” – a ţinut să precizeze prof. Viorel Muguraș Popescu, directorul Colegiului Agricol „D. P. Barcianu” din Sibiu, un manager foarte mulțumit de modul în care, an de an, elevii de la Colegiul Agricol sibian se integrează în procesul francez de învățământ, prin seriozitatea și pasiunea cu care se pregătesc.
Sursa foto: www.admitereliceu.ro