Rămășițe de amintiri, rămăsițe de povesti, spirite ,energii si trairi umane, din timpul celor 600 de ani ai casei. O incursiune in regalitate, mister, o aventura a subconstientului si imaginatiei pe care o veti simti prin toti porii vostri. Un indemn la introspectie asupra naturii si emotiilor umane si o invatatura sincera despre afectiune si iubire.
In cadrul unui atelier de o saptamana de Teatru Labirint, un grup de 14 oameni s-au lasat coplesiti de magie si, pas cu pas, au descoperit spatiul unei case nelocuibile din secolul XIV, apoi au curatat-o si au dat praful la o parte pentru a se naste spectacolul “Rămășițe’. O alta poveste, un alt eveniment ce pune temelie Sibiului cultural!
Initiatorii (spectacolul este realizat ca urmare a colaborarii intre Trupa de Arta Medievala Cavalerii Cetatii Rosii Sibiu si Compania de teatru o condusa de Sebastian Dobrescu
spun ca această manifestare artistică presupune o interacțiune directă și constantă cu spectatorul. În timpul unei reprezentații de teatru labirint, spectatorul este personajul principal din poveste. Labirintul are dublu sens în această formă de teatru. Nu doar că piesa propriu-zisă se joacă într-un labirint, dar odată cu parcurgerea fizică a traseului, spectatorul călătorește prin labirintul interior și trece prin diverse stări emoționale pe parcursul piesei. În comparație cu teatrul clasic unde spectatorul este un simplu observator, în labirint spectatorul este în același timp cel ce observă dar și cel ce e observat.
Intrarea la spectacol este gratuita, in schimb se accepta donatii (un suport artistic de 15 lei). Spectacolele au loc Piata Coroana( str. Targul Vinului colt cu Str. Turnului, fiind programate pe 4 si 5 aprilie, de la orele 16.00. Pe google maps sau gps gaseste loctaia dupa adresa asta Str. Turnului nr.7
Intrarea la spectacol este pe rand, pe baza rezervarilor, iar inscrierea se face prin formularul de pe site-ul companiei www.asylumlabyrinth.ro.