Computerul, de folos in relatia contribuabil- ANAF

Pentru depunerea declaraţiilor fiscale, solicitarea adeverinţelor de venit electronice și a certificatelor de atestare fiscală electronice, dar și pentru vizualizarea sumelor datorate către ANAF, contribuabilii pot opta acum pentru comunicarea online cu instituția fiscală.

Astfel, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca reaminteşte contribuabililor, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus, în mod gratuit, la dispoziţia persoanelor fizice identificate prin cod numeric personal (CNP), o platformă on-line Spaţiul privat virtual (SPV), disponibilă 24 de ore din 24.

Contribuabilii care au acces la internet, prin SPV dispun de o serie de servicii fără a mai fi nevoiţi să facă deplasarea la sediul unităţilor fiscale.

Aceste servicii se referă la: depunerea declaraţiilor fiscale (formular 200,220,230), solicitarea şi eliberarea adeverinţelor de venit electronice, solicitarea şi eliberarea certificatelor de atestare fiscală electronice și vizualizarea sumelor datorate de contribuabili în baza declaraţiilor şi încasărilor.

De asemenea, sumele datorate către ANAF pot fi achitate printarea formularelor, deplasarea la sediul ANAF sau la oficiul poştal, achiziţionarea timbrelor sau a unei semnături digitale calificate.

Tot pe aceeași platformă, contribuabilii vor găsi conturile de trezorerie unde se pot plăti aceste sume.

Sursa foto: medlive.hotnews.ro

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: