Aşa cum se cunoaşte, creşterea ovinelor în judeţul Sibiu are o impresionantă tradiţie seculară pe aceste meleaguri. Faptul este condiţionat în primul rând de faptul că această specie valorifică cel mai bine păşunile şi fâneţele, din zonele de deal şi de munte (spaţiul judeţului Sibiu, este atât de generos ca relief, peisaj şi accesibilitate, din acest punct de vedere) iar prin producţia diversificată, face din creşterea ovinelor o ramură foarte importantă a zootehniei judeţului.
Avantajele economice (materiale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale, a determinat ca în ultimii 10 ani dinamica efectivelor totale şi de oi mame, să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri naturale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea reformelor, sau a animalelor vândute, sacrificate, moarte, dispărute, etc), faţă de alte specii de animale care se cresc în judeţul nostru (bovine, cabaline, porcine)
Demn de remarcat, conform datelor oferite de DSVSA Sibiu, la 1 ianuarie 2014, judeţul nostru avea un efectiv total de ovine de 552.205 capete, din care 471.720 oi mame şi mioare, care sunt crescute în 25 exploataţii comerciale de tip A şi 4.055 exploataţii nonprofesionale la gospodăriile populaţiei, ponderea cea mai mare o reprezintă gospodăriile în care se cresc efective de ovine cuprinse între 50 şi 500 capete (64%), urmează exploataţiile cu ovine până la 50 de capete, care reprezintă 23 %, iar exploataţiile în care se cresc peste 500 capete ovine reprezintă 13 % din numărul total de ovine.
Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, în perioada februarie – martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.
Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, crescătorii de ovine trebuie să respecte cu stricteţe regulile recomandate de medicii veterinari, indiferent de dimensiunea efectivului de animale.
Iată despre ce este vorba:
- Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou născuţi.
- Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, ulterior la mulgerea oilor, tehnici de dezinfectare şi tundere.
- Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
- Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.
- Ovinele care nu sunt ţinute în adăposturi închise, trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
- Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei)
- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18 – 20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
- Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi respectiv, sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
- Hrana administrată zilnic ovinelor, să fie echilibrată nutritiv, furnizată, în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar şi cu un aport mai mare pe bază de cereale in această perioadă.
- Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
- Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă, ca la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate la discreţie.
- Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse, îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
- Inspectarea zilnică a efectivului de ovine acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi starea ongloanelor.
- Eectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
Totodată, aşa cum precizează conducerea Direcţiei Sanitare- Veterinare, ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consulte, de un medic veterinar.
Sursa foto: adevarul.ro
