joi, 11 decembrie 2025
7.4 C
Sibiu

CONFERINȚĂ PE TEME DE MANAGEMENT ÎN TURISM, LA SIBIU

Autoritatea Națională pentru Turism anunță că în data de 18 august 2016, are loc evenimentul organizat pe tema „Îmbunătățirea sistemului de management al destinației prin intermediul Organizațiilor de Management al Destinației (O.M.D.)”, pentru zona Transilvaniei, care se va desfășura la Sibiu, în sala de conferințe a Hotelului Continental Forum, Piața Unirii, nr. 10, începând cu ora 12:00. Întâlnirea va fi coordonată de către președintele A.N.T., doamna Anca Pavel-Nedea.

Autoritatea Națională pentru Turism se află în curs de implementare a noii viziuni de dezvoltare a turismului din România, prin îmbunătățirea
sistemului de management al destinației, în vederea creșterii competitivității, pe principii de specializare și diferențiere a proceselor de planificare strategică.

Potrivit unui comunicat oficial, îmbunătățirea sistemului de management al destinaţiei se va realiza prin intermediul Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), care funcționează prin asocierea autorității publice centrale din domeniul turismului cu reprezentanții autorităților publice locale din componența destinației, dar și cu reprezentanții mediul privat, asociații de promovare turistică și, după caz, cu reprezentanții altor entități relevante pentru realizarea unui management durabil.

Sursa foto: Rares Helici

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Brukenthalul, cu tot cu SIBIENI INSPIRAȚI, uimește din nou și oferă un nou impuls artei! Avem detaliile care vă vor… umple inimile!

 Premieră la Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal:...

DE IMPACT: Turnul Sfatului, o emblemă a Sibiului istoric și turistic, intră în reabilitare

Turnul Sfatului, un monument istoric emblematic al Sibiului, va...

PREJUDICIU DE 5.000.000 DE LEI RECUPERAT DE POLIȚIȘTII SIBIENI

La data de 5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul...

Trei noi investiții în unitățile de învățământ din municipiul Sibiu!

*Sala de sport de la Liceul O. Ghibu va...

Alte articole

Minunat: Sezon de Colinde la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu

EMOȚINAT! La Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda"...

Filarmonica sibiană promovează prin muzică diversitatea României!

ABSOLUT INSPIRAT: Patrimoniul cultural al minorităților etnice din România...

Veste mare și faină pentru Sibiu! Svem detaliile!

Sibiul a fost premiat sâmbătă, 6 decembrie, drept Capitala...

Tineri răniți într-un accident la Mediaș

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit în această seară,...

„Christmas at the Palace” bucură sibienii pe 7 decembrie!!!

„Christmas at the Palace” vă invită la prima Masă...

Din aceeași categorie

Categorii populare