CONFERINTA REGIONALA PRIVIND FINALIZAREA IMPLEMENTARII PROGRAMULUI OPERATIONAL REGIONAL 2007-2013 LA NIVELUL REGIUNII CENTRU

Aproape 125% din bugetul nerambursabil, in valoare de peste 480 milioane euro, alocat Regiunii Centru prin POR 2007-2013, a fost contractat si circa 70% din aceste fonduri sunt deja investite in regiune si restituite beneficiarilor. Acestea sunt rezultatele programului REGIO in cei opt ani si jumatate de implementare si acestea sunt temele principale pe care Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru le propune, in 3 decembrie 2015, in cadrul Conferintei regionale privind definitivarea implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru. Evenimentul va prezenta participantilor obiectivele deja finalizate si impactul milioanelor de euro absorbite deja pentru dezvoltare si reducerea decalajelor economice din cele sase judete din centrul tarii.

 

Pe parcursul conferintei participantii vor urmari ce proiecte au fost implementate in zona metropolitana Brasov, unde s-a dezvoltat infrastructura sociala, rutiera si unde siguranta populatiei a fost pusa de municipalitate pe primul plan, precum si impactul fondurilor REGIO pentru centrele urbane in municipiul Alba Iulia, unde investitiile au fost concentrate pentru valorizarea Cetatii si cresterea mobilitatii cetatenilor, dar si pentru domeniul turismului si cel social. Reprezentantii judetului Mures vor expune modul in care fondurile Regio au sprijinit implementarea proiectelor locale de dezvoltare, iar delegatii municipiului Sibiu vor vorbi despre rolul fondurilor nerambursabile in modernizarea centrului vechi al orasului. Din judetul Harghita vor veni informatii privind schimbarile aduse in infrastructura publica, in timp ce reprezentantii judetului Covasna vor vorbi despre experienta lor in gestionarea unor proiecte diverse, finantate din fonduri Regio si dedicate investitiilor in infrastructura, fie ea rutiera, sau social, dar si pentru dezvoltare economica. Un punct distinct il va constitui prezentarea exemplului de succes al Dino Parc de la Rasnov, o investitie care si-a depasit toti indicatorii propusi, datorita utilizarii eficiente a fondurilor nerambursabile. In acest an, vom avea si o scurta interventie referitoare la rolul nostru si valoarea adaugata pe care o aducem procesului de dezvoltare regionala, inclusiv la nivel european, cum putem sa ne implicam in dezvoltarea internationala si cum contribuim fiecare la atingerea scopurilor globale.

 

Pe baza prezentarii privind noile resurse – adica peste 820 milioane euro alocati prin POR 2014-2020 – pentru dezvoltare prin investitii directionate spre dezvoltarea economica si incluziune sociala, dezvoltare urbana si eficienta energetica participantii vor dezbate noile oportunitati de finantare. Alte puncte interesante completeaza agenda acestei importante conferinte, prin care ADR Centru marcheaza inchiderea POR 2007-2013 si demararea noului program de finantare in Regiunea Centru.

 

Conferinta Regionala privind stadiul implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru va fi organizata in data de 3 decembrie 2015, in Sala de conferinte a Hotelului Parc din Alba Iulia, incepand cu ora 10,30. Confirmarile de participare pentru acest eveniment vor fi centralizate de catre Serviciul Relatii Publice, tel – 0258.818616, fax – 0258.818613, e-mail: office@adrcentru.ro sau relatii_publice@adrcentru.ro. Detalii despre eveniment regasiti și pe pagina de Facebook a ADR Centru, sau pe pagina www.regio-adrcentru.ro (http://regio-adrcentru.ro/conferinta-regiunii-centru-2/).       

 

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: