De doua saptamani, Romania e in doliu. Chair daca, oficial, dupa urgia din 30 octombrie de la Colectiv, au fost declarate trei zile de Doliu National, au urmat 14 zile intunecate, aproape in fiecare dintre ele noi, jurnalistii fiind nevoiti sa dam, uneori, la rand, ora de ora, stiri cernite despre moarte si morti, despre tineri care doar pentru ca au iubit muzica au pierit la indemna coruptiei si inconstientei unora. A fost cumplit. Este inca. Tragedia din clubul bucurestean s-a soldat cu 55 de morti, cu durere, cu frica, cu groaza, cu zeci de raniti care inca lupta pentru viata…
Paradoxal, la fix doua saptamani de la acel ingrozitor eveniment, Parisul traieste o drama cumplita, de aceasta data urmare indangerata a unora tentate teroriste. Aproape 150 de morti si zeci de raniti. Panica, teroare, doliu…
O toamna care parca ne stoarce- pe noi si pe ei, pe noi toti, de lacrimi. Ne condamna la doliu. parca si literele, atunci cand le asterni pe monitor, sa creionezi o stire, dor… sunt de atura lor negre, dar parca acum mai mult ac oricand. Te intrebi ca jurnalist si ca om ce urmeaza? Ce vesti ai sa mai afli peste o ora sau cinci… Dar maine? Ce va fi???
Se zdruncina omenirea din temelii. (asta e sigur!) dar se va vindeca?! Vom fin in stare sa ne punem (noi toti) in starea de a ne reveni, de a vindeca rani, de a cauta si face dreptate?! Vom mai putea privi vreodata cerul fara sa ne fie teama sa ne apropiem de fereastra, sa plecam in excursii la capatul lumii (fara groaza ca acasa moartea imparte cifre si morminte)?! Vom mai scrie linistiti cronici de spectacole sau despre mesteri populari fauritori de frumos? Vom mai scrie despre marii sportive sau despre evenimente culturale care sa ne aduca in inima frumosul? Sincer, nu m-as multumi cu un raspuns precum… “cine stie”. As prefera un DA raspicat!
