vineri, 7 noiembrie 2025
11.2 C
Sibiu

CUCERIM LUMEA: Județul Sibiu își prezintă farmecul şi atu-urile turistice în Israel

Destinația turistică Regiunea Sibiu va fi promovată în perioada 12-13 februarie la Târgul de Turism de la Tel Aviv, la standul României.

 

Este o certitudine faptul că Israelul reprezintă o piață din ce în ce mai atractivă pentru Sibiu, datorită zborurilor directe operate de pe Aeroportul Internațional Sibiu, dar și pentru că destinația răspunde intereselor de călătorie ale israelienilor: orașe istorice cu farmec, cultura locală și tradițiile, patrimoniul evreiesc, sate autentice, biserici fortificate, gastronomia, Carpații și activitățile în natură, activitățile pentru copii și shopping cu specific local.

Prezența la evenimentul de la Tel Aviv se succede vizitei de descoperire a regiunii Sibiu de către cinci jurnaliști de călătorie de la cele mai importante cotidiane din Israel, organizată de Asociația Județeană de Turism Sibiu la sfârșitul anului 2018.

„Priveliști frumoase, mâncare fantastică, localnici zâmbitori și zboruri low cost. Regiunea Sibiu oferă o atmosferă de vacanță în care timpul pare încremenit” titra Israel Hayom, cel mai citit ziar din țară, după vizita la Sibiu.

„Sibiul oferă situri istorice, peisaje ce îți taie respirația, posibilități de drumeție și mâncare excelentă. Este un loc extraordinar din care să începi explorarea orașelor și satelor din Transilvania și păstrează un aer de autenticitate veritabilă. […] Nu te lăsa înșelat de numele nefamiliar, Sibiul este o bijuterie surprinzătoare.” scria, la rândul său, corespondentul Mako.

Pe parcursul celor două zile ale târgului de turism, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu și ai Asociației Județene de Turism Sibiu vor face cunoscute atracțiile regiunii în fața marelui public și a profesioniștilor din turism.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Tradiția unește România la Festivalul „Ioan Macrea”. Avem detaliile!

Mare, mare bucurie... Avem din nou sărbătoarea tradițiilor la...

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Avanpremieră Cravata Galbenă – 09.11.2025- la Cineplexx Sibiu orele 18:00

Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui...

Percheziții domiciliare la Sibiu, într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciu imens!

Procuror- șef secție judiciară Simion Dan Octavian, în calitate...

„Lacul lebedelor” bucură din nou sibienii, vineri, 7 noiembrie

Teatrul de Balet Sibiu prezintă în luna noiembrie unul...

Alte articole

Gătește viral, într-un muzeu viral, cu un ,,chef” viral!

Sâmbătă, 8 noiembrie:  atelierele gastronomice încep cu ora 10.00 Servirea preparatelor...

Trafic BLOCAT pe DN1, la Bradu! Accident grav!

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri...

Ars Hungarica, EDIȚIE ANIVERSARĂ, în weeend, la Sibiu!

Sărbătoarea culturii maghiare din Sibiu, Ars Hungarica, ajunge anul...

MARE ATENȚIE: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE ȘOSEAUA ALBA IULIA ȘI STR. E.A. BIELZ!

*Pe șoseaua Alba Iulia, în zona giratoriului cu strada...

Minori aflați în mers pe o TROTINETĂ ELECTRICĂ, acroșați de un buldoescavator, pe o stradă din Mediaș

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit azi, puțin după...

O săbătoare a tradiției: Atelier practic de croșetat șosete din lână, în Muzeul ASTRA

8 noiembrie 2025, orele 11:00–15:00Muzeul în aer liber din...

Din aceeași categorie

Categorii populare