Cum Alegi Scaunul Auto Perfect Pentru Copilul Tău?

photo-1470843810958-2da815d0e041

Dintre toate lucrurile pe care le vei cumpăra pentru copilul tău, scaunul auto va fi unul dintre cele mai importante. Vei avea nevoie de unul din momentul în care îți aduci acasă nou-născutul de la spital și până când mica ta minune va crește suficient de mare pentru a putea fi securizată cu o centură de siguranță pentru adulți, lucru care se întâmplă, de regulă, în jurul vârstei de 10 ani sau mai târziu.

Ceea ce este îngrijorător, însă, este faptul că aproape 50% dintre scaunele și înălțătoarele pentru copii sunt instalate incorect sau nu sunt suficient de sigure pentru ei. Un scaun instalat necorespunzător sau unul de calitate îndoielnică face ca un copil să fie vulnerabil în cazul nefericit al unui accident.

A cumpăra cel mai scump scaun auto pentru copii de pe piață nu înseamnă neapărat că îl vei obține și pe cel mai bun. Multe modele cu preț mediu funcționează la fel de bine, sau mai bine, decât variantele mai scumpe. Indiferent de preț, un anumit scaun auto s-ar putea să nu se potrivească pur și simplu cu mașina ta, motiv pentru care este indicat să planifici o asemenea achiziție din timp și să o faci informat. 

Alegerea unui scaun auto pentru cea mai importantă ființă din viața ta poate fi o experiență stresantă. Nu numai că este una dintre cele mai importante achiziții pe care le vei face, dar probabil că va fi și una dintre cele mai costisitoare. Iată câteva sfaturi de bază care îți vor face căutarea puțin mai ușoară și care îți vor oferi certitudinea că vei merge acasă cu scaunul auto potrivit.

Alege un scaun auto omologat

Un scaun auto copii și nou-născuți este testat și aprobat în conformitate cu două reglementări diferite – ECE R44/04 și ECE R129 (cunoscut și ca standard i-Size) – pentru a putea fi comercializat. Ca părinte, este important să alegi un scaun auto testat conform uneia dintre aceste regulamente. Un scaun omologat ECE R44/04 a fost testat atât în cazul unei coliziuni față în față, cât și în spate, în timp ce unul reglementat ECE 129 a fost, de asemenea, testat și pentru impact lateral. Scaunele auto pentru copii omologate ECE R129 îndeplinesc cele mai înalte standarde de siguranță în vigoare la acest moment. 

ISOfix – instalare ușoară și sigură pentru scaunele auto pentru copii

Înainte de orice, verifică dacă mașina ta dispune de sistem de prindere ISOfix. Acest sistem presupune prezența unor inele metalice amplasate în spatele scaunului mașinii, destinate atașării scaunelor auto pentru copii la vehicul. Utilizarea sistemului ISOfix este rapidă și convenabilă, iar indicatoarele clare îți arată dacă scaunul sau baza acestuia este montată corect, astfel că este mai puțin probabil să dai greș atunci când îl instalezi. 

Optează pentru un scaun auto reglabil, ce va crește odată cu copilul tău

A nu fi nevoit să investești din nou într-un scaun auto în primii doi ani de viață ai copilului va fi o binecuvântare. Nou-născuții pot călători în două tipuri de scaune de mașină: o scoică pentru sugari, ce poate fi montată numai cu spatele la sensul de mers al mașinii sau un scaun auto reglabil, ce poate fi folosit inițial cu spatele la sensul de mers și, ulterior, cu fața. Alegerea unui scaun auto reglabil îți va economisi bani pe termen mediu, deoarece îl vei putea folosi până în copilăria mică și este, de asemenea, solid din punct de vedere al siguranței. Singurul său dezavantaj este că acest tip de scaun nu poate fi scos din mașină și utilizat pentru a transporta copilul la exterior, precum scoica. 

Cele mai importante caracteristici de luat în calcul cand alegi un scaun auto

Dacă mergi pe varianta buget, indiferent că este vorba de o scoică sau de un scaun auto reglabil pentru copii, alege un model cu prindere în 5 puncte (două centuri pe umăr, două pe talie și una între picioare), protecție la impact lateral (pernuțe de spumă suplimentare, ce înconjoară capul bebelușului) și compatibilitate cu sistemul ISOfix, pentru o fixare mai bună a bazei fără a utiliza centurile de siguranță.

În cazul în care optezi pentru un model premium, vei beneficia de funcții suplimentare, precum o bară anti-recul amplasată la baza scaunului, ce limitează deplasarea scaunul în caz de accident. Alte caracteristici care contribuie la prețul ridicat al unui scaun auto pentru copii includ materiale mai moi și mai confortabile sau accesoriile, cum ar fi o acoperitoare pentru picioare sau o copertină mai generoasă.

Un alt lucru important de luat în calcul sunt centurile scaunului auto: verifică dacă acestea vor fi ușor de reglat pe măsură ce copilul crește. Ideal ar fi să găsești un model la care să nu fie nevoie să remontezi centurile pe diverse niveluri. Cele mai multe modele de scaune auto de astăzi dispun de reglaje lombare sau de un șnur de tragere amplasat între picioarele bebelușului, ceea ce te va scuti de remontarea centurilor pe măsură ce copilul se mărește.

Alegerea scaunului auto perfect pentru copil tău începe cu a înțelege perfect cum funcționează diferitele tipuri de scaune. Există o varietate mare de scaune auto disponibile pe piață – unele mai bune decât altele – astfel că este important să-ți aloci timp și să iei o decizie informată în acest sens.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: