Cumpărături de-ajun…

Agale şi, totuşi, drept cumu-i bradul, s-a dus „ţintă”- vorba aceea, la librărie, în centru. Cu un pachet imens sub braţ, s-a oprit, l-a contemplat, i-a savurat faldurile şi culorile proaspete, la măsurat cu ochiul, şi, în ciuda staturii sale, sfios şi cu evlavie l-a mângâiat. Era hotărât sa-l ia acasă, cât ar fi costat… Nu m-am putut abţine şi l-am făcut să se destăinuie:
„Doară vine Sânt’ Andrei şi-apoi Ziua Românimii. Am vinit cu zor să-mi iau icoană şi steag. Bătrâna o murit de-o vreme și altă bucurie nu mai am decât să-mi iubesc pământu’ ăsta. Și-i musai să mă pregătesc cum se cade: îmi doream demult o icoană mare cu sfântul Ardealului şi am găsit una s-o pun în cămara a mare, la răsărit. Am luat-o, sfinţită cu tot dichisul. Acum m-am oprit să iau steag, să-l înfig acolo, lângă mărul ăl mare din curte, să vadă tot omul că nu-s păgân şi s-am şi eu o bucurie la zi mare. Îs de p-aci şi la noi, de sărbători şi la duminici se cuvine să te coperi cu strai naţional şi să meri la slujbă şi să duci în mâni ori să ai pus la vedere tricolorul. E a mai de preţ podoabă, că doară aşă-i cinstit să faci ș-apoi să cugeți la ai tăi”, a mărturisit Moșu’ Ioan.
Întâmplare… undeva, în centrul Sibiului. Cinste lui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Valentin Ionescu, Președinte ISF: „Valoarea companiilor este redefinită de tehnologie, inteligență artificială și reziliență”

În cadrul Conferinței „Evaluarea întreprinderii”, organizată la Academia de...

ELECTRA marca TNRS urcă pe scena International Antalya Theater Festival din Turcia

TNRS participă la International Antalya Theater Festival din Turcia,...

Lucrări cu impact pe o cunoscută stradă din Mediaș! Informații oficiale

Au început lucrările de turnare a stratului de uzură...

Din aceeași categorie

Categorii populare