Agale şi, totuşi, drept cumu-i bradul, s-a dus „ţintă”- vorba aceea, la librărie, în centru. Cu un pachet imens sub braţ, s-a oprit, l-a contemplat, i-a savurat faldurile şi culorile proaspete, la măsurat cu ochiul, şi, în ciuda staturii sale, sfios şi cu evlavie l-a mângâiat. Era hotărât sa-l ia acasă, cât ar fi costat… Nu m-am putut abţine şi l-am făcut să se destăinuie:
„Doară vine Sânt’ Andrei şi-apoi Ziua Românimii. Am vinit cu zor să-mi iau icoană şi steag. Bătrâna o murit de-o vreme și altă bucurie nu mai am decât să-mi iubesc pământu’ ăsta. Și-i musai să mă pregătesc cum se cade: îmi doream demult o icoană mare cu sfântul Ardealului şi am găsit una s-o pun în cămara a mare, la răsărit. Am luat-o, sfinţită cu tot dichisul. Acum m-am oprit să iau steag, să-l înfig acolo, lângă mărul ăl mare din curte, să vadă tot omul că nu-s păgân şi s-am şi eu o bucurie la zi mare. Îs de p-aci şi la noi, de sărbători şi la duminici se cuvine să te coperi cu strai naţional şi să meri la slujbă şi să duci în mâni ori să ai pus la vedere tricolorul. E a mai de preţ podoabă, că doară aşă-i cinstit să faci ș-apoi să cugeți la ai tăi”, a mărturisit Moșu’ Ioan.
Întâmplare… undeva, în centrul Sibiului. Cinste lui.
