A fost odata ca niciodata, o poveste frumoasa, cu doi oameni frumosi: Anuta si Aurel Achim. Doi pensionari din Ocna Sibiului, doi oameni simpli si ATAT de mari… dar ce sa vedeti?! In lumea asta uneori prea rea, alteori nevolnica, alteori ignoranata, oameni astia, in ciuda vremurilor asa cum is ele acum, au ramas ROMANI mai presus de orice. Si cum is batranii la pensie, s-au gandit ca pot si trebui sa spuna povestea locului si a romanilor, s-o invatam si noi, ceilalti. Si au facut un muzeu. La Ocna Sibiului, in inima Ardealului…
“Io ma trag dintr-o familie din Alba, veche si cu principii… ca si fratele meu, acolo, la Almasu Mare o facut muzeu mare si tarinic, san u se piarda trecutul. Si uite ca am zis si io ca pot face. Nu ca sa il intrec pe el, ci ca sa pastrez pentru maine traditia si ce au lasat bunii nostri. Si, dup ace am iseit la pensie, impreuna cu Anuta, sotia, ne-am apucat si am inceput sa punem de toate, sa colectionam, asa, constiincios, si s-o facut muzeu. Io zic ca intr-un timp record asa, de vreo 9-10 ani, tot am adunat de toate, dar niciodata nu-i tarziu pentru inca ceva, ca neamul asta o fost bogat si harnic. Acum avem peste 5000 de obiecte”, se destainuie, bun povestitor si buna gazda, Nea Achim. Convins ca acum parca ii prea mic spatiul petru tot ce are sau are sa mai vina…
Despre VALOARE
L-am intrebat pe fauritorul de muzeu daca poate spune despre un obiect din impresionanta sa colectie ca e “cel mai valoros” (ca vechime sua din punctual de vedere al materialului sau provenientei). Raspunsul a venit cat un urias manual de intelepciune batraneasca, din aceea dulce de s-o pui dimineata pe pita si s-o manci sa-ti tina de foame toata viata: “Apoi nu stiu sa va spun, ca nu am calculat. Dar fiecare lucru are valoarea lui. Ca poate unul de aur nu-i asa de valoros ca unul de lemn care ii de la buna din strabuni si nu asa de folositor si cu har. Nu poti judeca. Toate is bune si taote ne vin trecut, sa cunoastem prin ele viata alor nostri, ce au facut, cum si ce au lucrat. Am obiecte multe de gospodarie, straie populare, unelte, carti de istorie vechi, dictionare, manuale, fotografii. Pot sa va spun insa ca cel mai mare lucru-i o batoza. De adus am adus-o am pus-o-ntr-un loc, dar de scos deacolo, n-o mai misca nimeni, ca locu-i stramt. Dar are povestea ei. Si mai am ceva… o sala de clasa, asa cum era pe vremuri. Cu banci, cu manuale si chiar cu manechine-copii, imbracati gata de scoala. Ca far’ de carte degeaba…” (Ei, si mai are ceva Nea Achim- pus acolo si indesat bine in fiecare coltisor: SUFLET.)
Dialogul cu SCOALA
Bun si primitor, rabdator si harnic ac bunul odinioara, Nea Achim se bucura cu toata fiinta lui cand cineva ii trece pragul. Mai cu seama copiii. Dar cam rar. Mai mult si mai cu spor i-au trecut pragul copiii de la Sura Mica, “ca-i aproape, la doi pasi, cei de la Ocna nu prea s-au invrednicit, cu toate ca i-a invitat si chiar le-a propus sa organizeze activitati in cadrul proiectului “Saptamana Altfel”. Si au fost si copii din Sibiu, multi, chiar si de la clase cu predare in limba germana.
“Ce m-as bucura sa fie aici in toata vremea plin ochi de copii. Ca ei trebuie sa poate in minte ce am pus eu aici si sa invete”…
Vorbe de duh…
Si tot povestind asa, Nea Achim da ghiers si gandului sau de capatai: “Unul care nu-si cunoaste trecutul, nu se poate bucura de prezent. Nici nu vas tide unde vine si unde se afla. Ca daca tot stau copiii fara carte si fara sa isi cunoasca neamul, cand vor fi mai mari va fi ca si cand se trezesc dusi legati la ochi pe o insula despre care nu stiu nimic”.
Si… n-am spus totul!
Nea Achim si sotia sa, Anuta, urmeaza o traditie. Intr-o “familie de muzee etnografice”, numa’ bune sa le porti in inima.
Fratele sau, Emilian Achim a infiintat acsa, la Almasu mare tot asa, un muzeu cu de toate, pentru… “mantuirea prezentului” prin cele din trecut…Si pentru gestul sau, acum, la 75 de ani, a primit Titlu de Cetatean de Onoare al Almasului chiar de la presedintele Consiliului Judetean Alba, Ioan Dumitrel (om cunoscut ca mare iubitor de traditii).
“Aşa ceva…rar întâlneşti. Asta înseamnă cu adevărat să faci ceea ce îţi place, cu pasiune şi dedicaţie. Şi-a transformat casa într-un muzeu, iar pentru oamenii din comună, şi nu numai, este un adevărat tezaur uman viu. Vorbim despre nea Achim, din Almaşu Mare, un pasionat de tot ce îl înconjoară, lucruri autentice româneşti, care de-a lungul a trei decenii a reuşit să strângă peste 10.000 de obiecte, vechi de sute de ani. În casa sa, acum muzeu, stă la loc de cinste o colecţie vastă, ce cuprinde obiecte folosite în agricultură, minerit, în prelucrarea lemnului, a pietrei, colecţii numismatice, dar şi obiecte bisericeşti sau chiar vestimentare, precum portul popular. Toate au fost adunate din diverse locuri sau de la vecini, unele fiind salvate chiar şi de la fier vechi. Încă din stradă, casa-muzeu atrage toate privirile.
Are 75 de ani şi… nu se lasă. Nea Achim, fost mecanic în comună, încă mai colecţionează obiecte. A plecat „la drum” în urmă cu aproximativ 35 de ani, cu 4, 5 obiecte pe care le avea în propria gospodărie, însă casa muzeu achim emilian 21cu timpul a ajuns să adune din satul său, dar şi din alte zone, peste 10.000 de obiecte. Şi fiecare obiect are povestea lui. În cele 7 încăperi ale muzeului găseşti de toate…de la cărţi vechi, orologii, icoane, bacnote, arme…la utlilaje agricole sau chiar aparate muzicale vechi. Toate redau istoria oamenilor din Apuseni şi Trascău adunată într-un singur loc” (fragment din ziarulunirea.ro)
Surse foto: ziarulunirea.ro, Muzee Si Colectii Etnografice Din Romania
