Daniela Cîmpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu a participat la Comitetul European al Regiunilor (CoR), organism ce reprezintă vocea regiunilor și orașelor în Uniunea Europeană.
CoR adoptă recomandări cu privire la proiecte de acte legislative ale UE și propune noi politici pe baza experienței și expertizei locale și regionale. El poate propune noi acte legislative și poate introduce diverse teme pe agenda UE.
Demn de precizat, în 4-5 iulie 2018, la Bruxelles, la a 130-a Sesiune plenară a COR au fost adoptate avize privind stimulente locale și regionale pentru promovarea unei alimentații sănătoase și durabile, privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, privind reformarea uniunii economice și monetare, privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană și realizarea obiectivelor privind mobilitatea cu emisii scăzute.
#Primarulliberal al orașului Cugir Adrian Ovidiu Teban, a fost raportor pe pachetul privind achizițiile publice, pachet care a fost acceptat de COR.
Cu această ocazie, au avut loc și dezbateri privind viitorul Europei cu reprezentanți ai Asociației autorităților locale și regionale finlandeze și Uniunii metropolelor poloneze, privind prioritățile președinției austriece a consiliului UE cu doamna Karoline Edtstadler, secretar de stat, Ministerul Federal austriac al Internelor și privind schimbările climatice cu Miguel Arias Cañete, comisarul european pentru politici climatice și energie.