Danny Boyle la a opta ediție Arini Fest Cinema

Arini Fest _ Catalina Draghici (77)

Cea de-a opta ediție Arini Fest Cinema revine în acest weekend la Sibiu. În perioada 13 – 15 august, în parcul Sub Arini din Sibiu – zona pârtiei de săniuș (strada Mihail Sebastian), publicul este invitat la un cinema în aer liber.

“Arini Fest Cinema” propune un concept nou în peisajul cultural al orașului Sibiu, reușind prin identificarea unui loc de desfășurare ideal pentru o proiecție de film – pârtia de săniuș din Parcul Sub Arini, prin intervenții simple în spațiul de eveniment, filme interesante și muzică bună, să atragă un public de calitate și să creeze o atmosferă relaxantă pe tot parcursul proiectului.

Una dintre misiunile Arini Fest Cinema este de a promova, în fiecare an, un nume important al cinematografiei internaționale. Dacă primele ediții Arini Fest Cinema a adus în atenția publicului filme reprezentative semnate de Woody Allen, Wes Anderson, frații Coen, Tim Burton sau Guy Ritchie, anul acesta festivalul va face o scurtă incursiune în filmografia regizorului Danny Boyle. În fiecare seară, începând cu ora 21.45 vom prezenta câte un film reprezentativ pentru acest mare regizor:

  • vineri, 13 august –  Steve Jobs (SUA, Marea Britanie, 122 minute, biografic). Drama “Steve Jobs” este plasată în culisele producției și lansărilor de acum legendare pentru trei produse Apple, culminând cu lansarea istorică a computerului iMac, din perspectiva personală a celui care s-a aflat în epicentrul acestei adevărate revoluții digitale. Michael Fassbender este Steve Jobs, Kate Winslet este Joanna Hoffman, fosta șefă de marketing de la Macintosh, Seth Rogen este Steve Wozniak, cofondator Apple, iar Jeff Daniels este John Sculley, fost CEO la Apple. Alături de aceștia îi regăsim pe Katherine Waterston în rolul lui Chrisann Brennan, fosta iubită a lui Steve Jobs, și pe Michael Stuhlbarg în rolul lui Andy Herzfeld, unul din membrii inițiali ai echipei de dezvoltare Apple Macintosh.
  • sâmbătă, 14 august – Yesterday (SUA, 116 minute, comedie, muzică) O comedie rock-n-roll despre muzică, visuri, prietenie și lungul drum care duce spre iubirea vieții tale. Jack Malik este un cantautor dintr-un orășel estival englezesc, a cărui faimă modestă se evaporă rapid, în ciuda sprijinului devotatei sale prietene din copilărie, Ellie. Dar, după ce e lovit de un autobuz în timpul unei bizare pene de curent care întunecă tot globul, Jack se trezește într-o lume în care trupa Beatles nu a existat niciodată, și atunci îi vine o idee care îi va complica foarte rău viața. Jack începe să cânte piesele celei mai mari trupe din istorie într-o lume care nu a auzit niciodată de ea, și, cu un pic de ajutor de la agenta sa americană, Debra, faima lui explodează. Dar, pe măsură ce el devine un megastar adulat de tot mai mulți oameni, riscă să o piardă pe Ellie, singura care a crezut dintotdeauna în el. Pentru că ușa dintre vechea lui viață și cea din prezent începe să se închidă, Jack se vede nevoit să se întoarcă acolo unde a simțit înainte că era locului lui, și să facă dovada că în viață nu ai nevoie de altceva în afară de iubire.
  • duminică, 15 august – Slumdog Millionaire / Vagabondul milionar (SUA, 120 minute, drama, romantic, dragoste) Laureat al Premiului Oscar pentru Cea mai bună regie, filmul spune povestea lui Jamal Malik, un orfan care a trăit toată viața la periferiile orasului indian Mumbai. Fiind la un pas de castigarea marelui premiu de 20 milioane de rupii (aprox 500.000 dolari), Jamal este arestat de politie sub suspiciunea de fraudă. Întrebarea tuturor este cum poate ajunge un copil al strazii, analfabet, să cunoască toate răspunsurile emisiunii. Jamal începe sa le povestească politistilor întreaga sa viață, de cand era mic si pana in ziua in care a ajuns in concurs. Fiecare capitol din viata sa poate oferi raspunsul la o intrebare din concurs, Jamal părănd că se afla în emisiune mai degraba pentru regasirea unei dragoste pierdute, decât pentru suma de bani pusa in joc. Este puștiul un geniu? Are noroc? Sau este vorba de destin? Iar scopul lui Jamal este să câștige cele 20 de milioane de rupii puse în joc sau un altul, mai personal?

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/AriniFestCinema/

Intrarea este liberă în limita alocurilor disponibile și se face respectând normele în vigoare de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Evenimentul este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală și de Consiliul Județean Sibiu, organizată de Agenția Grey Projects și Cameleon PR & Events Expert Srl.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: