Județul Sibiu are o relație veche cu meșteșugurile. E o certitudine!
Le vedem în case, în porți, în obiectele pe care bunicii noștri le-au făcut cu mâna, fără să se gândească vreodată la o diplomă.
Muzeul ASTRA și Fundația Conservation Carpathia lansează programul MeșterEȘTI pentru comunitate, o șansă ca meșterii din zona Munților Făgăraș să-și transforme experiența într-o calificare recunoscută oficial de Autoritatea Națională pentru Calificări.
Programul se adresează celor care practică deja unul dintre meseriile:
- – tâmplar manual/artizanal (COR 752203)
- – confecționer obiecte artizanale din lemn (COR 731703)
- – muncitor constructor bârne, chirpici sau piatră (COR 711101)
FOARTE IMPORTANT: Condiția principală nu este studiul, ci priceperea. E nevoie de minimum 8 clase absolvite și de capacitatea de a demonstra meseria printr-o probă scrisă și una practică. Cei înscriși sunt îndrumați pas cu pas de specialiștii Muzeului ASTRA și primesc toate materialele necesare.
Înscrierile sunt deschise între 18 august și 31 octombrie 2026.
Cred în acest tip de program pentru că păstrează ceva ce, odată pierdut, nu se mai recuperează: cunoașterea reală a unei meserii.
Detalii și înscriere: www.carpathia.org sau pagina de Facebook Conservation Carpathia.
Informații despre certificările ASTRA: casaartelor.ro/formare-profesionala
Contact: office@muzeulastra.com
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

