miercuri, 30 aprilie 2025
12.4 C
Sibiu

De azi intra în vigoarea obligatia platii facturilor în 30 de zile!

Începând de azi, plata facturilor către furnizori trebuie făcută în maxim 30 de zile, conform Legii 72/2013, care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Termenul este valabil şi pentru autorităţile publice care contractează bunuri sau servicii din mediul privat, cu excepţia entităţilor care furnizează servicii medicale, unde limita poate merge până la maxim 60 de zile.

Legea nr. 72/2013 privind masurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contracte incheiate intre profesionisti si intre acestia si autoritati contractante a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 182 din 2 aprilie 2013 si intra in vigoare in trei zile de la publicare, adica vineri, 5 aprilie 2013. Prin acest act normativ se transpun in legislatia nationala prevederile Directivei 2011/7/CE privind combaterea intarzierii la plata in tranzactiile comerciale, pe care Romania era obligata sa o implementeze in legislatia nationala pana in 16 martie 2013.

Termenul de 30 de zile este valabil în cazul în care nu se menţionează un alt termen în contract. În contractele dintre părţi se poate menţiona un termen maxim de 60 de zile sau chiar mai mare, însă cu condiţia ca termenul să nu fie abuziv faţă de creditor.

In cazul in care platile nu se fac la timp, se achita o dobanda penalizatoare, care se calculează de la data când trebuia efectuată plata şi până la data când s-a realizat efectiv plata. Dobânda penalizatoare este calculată la nivelul ratei de referinţă a dobânzii (5,25% în acest moment), la care se mai adaugă 8 puncte procentuale.

"Creditorul poate pretinde daune-interese pentru toate cheltuielile facute pentru recuperarea creantei, in conditiile neexecutarii la timp a obligatiei de plata de catre debitor", se arata in legea publicata marti. Mai mult decat atat, din prima zi de intarziere la plata, creditorul are dreptul automat sa solicite debitorului o despagubire minima de 40 de euro (contravaloarea in lei), suma fiind suplimentara cheltuielilor aferente unei eventuale proceduri de executare silita.

Această lege nu se referă şi la relaţiile dintre societăţile comerciale şi consumatori.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

FAIN AȘA: S-a deblocat Sibiu Bike City!

Sibiu Bike City, sistemul public de închirieri de biciclete...

Robert Fotache- manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

Domnul Robert Fotache, director administrativ al SCJUS din anul...

Contractele pentru digitalizarea Spitalelor de Pneumoftiziologie și Psihiatrie au fost semnate

FAINE VEȘTI: Investiții majore în tehnologii de ultimă generație...

Bărbat înjunghiat MORTAL la Moardăș

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean...

Alte articole

O nouă etapă de înregistrare gratuită a terenurilor în cadastru și cartea funciară

ATENȚIE: De astăzi, 28 aprilie a început o nouă...

1 Mai deschide porțile distracției la Complexul pentru agrement și sport Lacul Binder

Din 1 Mai, Complexul pentru agrement și sport Lacul...

TNRS e bucură neîncetat! Două premiere internaționale în luna mai pe Scena Digitală: dans din Japonia și teatru din Coreea de Sud

VEȘTI MINUNATE: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și...

AFLAȚI ACUM programul Muzeul Național Brukenthal în mini-vacanța de 1 Mai

În perioada 01 mai - 04 mai 2025, cu...

Un bărbat și un copil, răniți într-un accident lângă Nocrich

Polițiștii rutieri au intervenit puțin înainte de orele 13.00,...

Ministrul Culturii, în vizită la Brukenthal

Vineri, 25 aprilie 2025 doamna Natalia Intotero, Ministrul Culturii...

Săptămâna bună se cunoaște după… muncă! Sunt șantiere pe drumurile sibiene, iar noi avem detaliile!

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în...

Din aceeași categorie

Categorii populare