De ce să nu abandonăm IA…

Toate semnele-simbol țesute sau cusute pe IE, dincolo de ornament, oglindesc starea social-statutară a femeii, trăirile ei, vârsta, apartenența la un anumit “clan”, mândria, prestigiul în comunitate, legătura cu lumea nevăzută. Această formă de mesaj -transmisă prin limbajul țesografic- este mult anterioară oricărei forme de scriere (Iulia Gorneanu). Ia este istorie, arta, vorbire. Poveste. Ia face parte din destinul românesc.

Ia, inspiraţie pentru tablouri şi colecţii celebre…

În aprilie 1940, în hotelul ,,Regina” din Nisa, Henri Matisse termina de pictat „La blouse roumaine”. Pictorul lucra la acest tablou din noiembrie 1939.

Ca inspiraţie i-a servit colecţia de ii româneşti care i-a fost făcută cadou de pictorul Theodor Pallady. Tabloul se păstrează la Paris, în Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou. Pe lângă „La blouse roumaine”, Matisse mai are şi alte câteva tablouri în care este reprezentată ia românească.

Tablourile lui Matisse cu ia românească aveau să-l inspire patruzeci de ani mai târziu pe creatorul de modă Yves Saint Laurent, acesta dedicând iei colecţia sa de toamnă-iarnă haute couture 1981, prezentată la Paris.

Didier Grumbach, decan la Institutul Francez de Modă, a vorbit astfel despre acea colecţie a lui Saint Laurent: „A fost, în mod clar, o poveste de dragoste. Când a decis să facă o colecţie „românească”, a fost cu totul neaşteptat. La vremea aceea locuia în Marrakesh, dar a fost oricum o dorinţă reală. S-a inspirat din ceva ce îi plăcea extrem de mult.”

Nu vi se pare drăguţ?

Celebrul Yves Saint Laurent şi-a îmbrăcat supermodele în portul tradiţional din satele noastre de pe vremuri!

Ceea ce pentru unii de pe la noi pare învechit şi primitiv a fost folosit de Saint Laurent pentru o colecţie de modă haute couture! Acea colecţie de haine din 1981 a fost expusă ulterior în numeroase muzee din lume.

În 2009, la un an de la moartea lui Yves Saint Laurent, colecţia a ajuns şi la Bucureşti pentru două luni (28 mai 2009 – 26 iulie 2009).

Ia a mai fost folosită ulterior şi de alţi creatori de modă, precum Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta sau Tom Ford.(*tanchistiiinvizibili.files.wordpress.com)

Dintr-un articol publicat de historia.ro aflăm că într-o lucrare despre costumul popular din Republica Moldova apărută sub patronajul UNESCO şi semnată de Varvara Buzilă (lucrare numită chiar aşa: Costumul popular din Republica Moldova. Ghid practic), cămaşa este considerată cea mai importantă piesă a costumului popular românesc. Şi aceasta din mai multe motive. Ea păstrează vechea tradiţie, prin decorare subliniază diferenţele de vârstă, ocazii şi stare socială şi „determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care trebuie în mod imperios să se acorde ca epocă, vârstă, ornamentică, cromatică”. Potrivit aceleiaşi surse, „din punct de vedere lingvistic, românii au moştenit atât termenul latin ie, derivând din latinescul tunicae lineae (tunică subţire purtată pe piele), pentru cămaşa femeiască, cât şi un termen împrumutat de romani din fondul celtic şi anume camisa, atestat pentru prima oară în limba latină în secolul IV [menţionat, de pildă, şi în Glossarium mediae et infimae Latinitatis al lui Du Cange cu o serie de versiuni demonstrând o arie largă de folosinţă a obiectului vestimentar – n.r.], din care provine românescul cămaşă, denumind deci o piesă purtată în zonele mai reci ale Europei”. Astfel, în timp ce cămaşa are un înţeles generic, termenul de ie se aplică doar cămăşii femeieşti. „În cel mai vechi strat terminologic se înregistrează şi denumirea de cămeşoi, folosită pentru a desemna cămaşa purtată în toate zilele, atât de femei, cât şi de bărbaţi, în anumite zone, referindu-se la aşa-zisa cămaşă dreaptă sau cămaşă bătrânească, a cărei croială de factură arhaică precede pe scară istorică pe cea a cămăşii încreţite la gât, considerată a fi tipul cel mai vechi din România”, se arată în cartea citată.

Dincolo de orice, însă, ia ne rămâne mumă, fiică. Oglindă unui neam… pentru că traditia ne spunem cine suntem. Iar dacă întoarcem capul, dezicându-ne, atunci când vedem pe careva putând ie şi port aşa, la biserică, fără să fie într-un ansamblu folc, loric, ducându-se cu cârdul la vreo sofisticată manifestare, înseamnă că trăim sfârşitul unei lumi. Şi atunci nu mai contează dacă ne spunem români sau doar oameni  aşa, într-o doară, că nu mai avem identitate…

 

Surse foto: CJCPCT Sibiu, IA CALATOARE

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: