În imagine: VILLA CONRADI, pictată de artistul sibian August Sporner în anul 1889. În această pictură, compusă din șase casete cu diferite vederi / detalii ale grădinii și clădirii de pe bastionul Soldiș apare și blazonul familiei Conrad!
Sporner ne prezintă o vedere din față // Vorderansicht (în care apare fereastra hexagonală, Steaua lui David, pe frontispiciul corpului sud-vestic, sub statuia femeii cu mâna dreaptă făcută streașină la ochi pe coama acoperișului și turnul cu creneluri) ~ o vedere din spate // Rückansicht (foarte intereant detaliu) ~ un pasaj din grădină // Gartenparthie (cu fântâna arteziană și cascada mică din șanțul prin care curgea pârâul) ~ un foișor de molid // Fichtenlaube (situat lângă zidul grădinii) ~ o căsuță de grădină // Gartenhäuschen (care există și astăzi lângă intrarea în bastion) și un detaliu cu latura sud-vestică a bastionul Șoldiș (în care apare pasajul pietonal spre str. Dârstelor, cu podețul peste pârâul care alimenta cu apă moara orășenească lângă Șoldiș – zonă Azilul de copii / adresa veche str. A. Șaguna 18 și moara orășenească cu sită sub Șoldiș / adresa veche str. A. Șaguna 20 – demolată 2008).
Pitoresc, istorie, amintiri… ceva de pus în sufletul fiecărui sibian!
Scurt istoric: În anul 1785 terenul din incinta bastionul a fost cumpărat de baronul Michael von Brukenthal, care l-a transformat într-o grădină englezească terasată, cu ruine artificiale, cascadă și oranjerie. După moartea baronului Brukenthal grădina a schimbat de cinci ori proprietarul, înainte de a fi cumpărată de fabricantul de fetru și pălării Josef G. Bayer, un pasionat cultivator de citrice.
Așa cum aflăm de la Dl Günter Wolff, după câțiva ani, Bayer a vândut grădina Institutului de pensii din Brașov, de la care a ajuns prin licitație 1869 în posesia lui Gustav Adolph Conrad (om de știință, specialist în domeniul forestier și fondator al științei forestiere transilvănene // Siebenbürgische Forstwissenschaft). După moartea lui Gustav Adolph Conrad, terenul și Villa Conradi au intrat în posesia fiului acestuia, Gustav Conrad, pedagog / educator sibian renumit (a fost directorul Orfelinatului săsesc // Sächsisches Waisenhaus din Sibiu).
Gustav Conrad și tatăl lui au fost membrii lojei Sf. Andrei la trei frunze de nufăr în Orient din Sibiu // St. Andreas zu den drei Seeblättern im Orient zu Hermannstadt – desființată în anul 1920.
După moartea lui Gustav Conrad, survenită surprinzător 1923, terenul și complexul de clădiri, de valoare cultural-istorică, a intrat în posesia Bisericii Evanghelice C.A. din România. După naționalizarea din 1948, s-a înființat pe arealul bastionului Soldisch un Cămin de copii // Staatliches Kinderheim. Astăzi se află pe Soldiș Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul”.
(foto-credit Georg Coulin/ sursa: Günter Wolff)