„De dorul Sibiului, aş merge pe jos până acolo…”

Urmăriți-ne pe Google News

Spune asta cu năduf Mariana Popescu, o pensionară de 87 de ani din Bucureşti. Cândva inginer constructor, bătrâna şi-a cunoscut soţul în Sibiu, în vremea tinereţii. Acum se apropie de vârsta nonagenară, dar nu a uitat şi NU POATE SĂ O FACĂ, momentele romantice pe care ani în şir le-a trăit în vacanţele petrecute cu fidelitate la Sibiu, în memoria primei întâlniri.

„Ne programam mereu concediile aşa încât în fiecare vară pe 15 iulie să fim la Sibiu, să sărbătorim prima întâlnire. Cred că am făcut asta până prin ’95. După, ne-a potopit bătrâneţea şi greul şi nu am mai putut ţine obiceiul. Dacă nu m-ar răstigni nenorocitul acesta de reumatism, aş merge şi pe jos până acolo, numai să mai văd Sibiul. Aşa mi-e de dor… Îl mai vedem pe la televizor, în poze, în reportaje. E fantastic. Acolo n-ai cum să te plictiseşti sau să srici. Acolo nu poţi fii decât cu zâmbet, cu credinţă, cu bucurie.După mintea mea, cum aud că se întâmplă pe acolo, eu zic că ar trebui să fie declarat Capitală Culturală Europeană de-a pururi. Ce mai tura-vura! Citesc la dumneavoastră în ziar, că m-au învăţat nepoţii cu internetul acesta, că-i mare minune, şi urmăresc şi la radio şi oriunde, şi numai lucruri frumoase despre Sibiu, duduie oraşul de spectacole, de lansări de carte, de oameni cu bun simţ şi gust pentru cultură. Asta e un mare câştig!”

Tot astfel, Mariana Popescu îşi aminteşte şi de muzeul din Dumbravă, „raiul” unde, de altfel, şi-a întâlnit marea iubire. „Domnu’ lucra la Patriarhie, (absolvent de teologie, la Bucureşti). Venise să vadă muzeul la îndemnul unor foşti profesori care îi ştiau pasiunea pentru folclor, pentru tradiţii. Eram în vacanţă, amândoi şi acolo ne-a fost dat să ne întâlnim. Ne-am cunoscut în 1965. De atunci, timp de 30 de ani, n-am lipsit niciodată, vara… am văzut, cum s-ar zice, cum a crescut muzeul acesta, îi ştim fiecare alee, fiecare căsuţă. Până ne-a învins bătrâneţea credeam că nu-mi trebuie doctor, că acolo mă vindec de toate, cu atâta frumuseţe în jur, cu atâta lemn lucrat frumos de meşteri anonimi… acolo e raiul, vă spun eu!”

Aşa gândeşte bătrâna îndrăgostită de Sibiu. Regretând că nu s-a încumetat cât încă era în putere să dea Bucureştiul pe oraşul de pe malul Cibinului. Priveşte apoi pe gram, în direcţia unde ştie că-s departe munţii: munţii ăia mulţi care stau strajă Sibiului.