De la Sibiu către Italia: Tu știi care e cea mai avantajoasă modalitate de a călători?

De la Sibiu catre Italia Tu stii care e cea mai avantajoasa modalitate de a calatori

Italia este una dintre țările cele mai vizitate de către sibieni. Indiferent că este vorba despre vacanțe, joburi temporare sau pe termen lung, țara cu capitala la Roma este în top 5 țări europene în care românii călătoresc an de an. Însă ,orice călătorie poate avea avantaje și dezavantaje. Află ce variante ai la dispoziție și ce presupune fiecare tip de călătorie!

Avion, tren, autocar sau mașină personală?

Mijlocul de transport cu care urmează să te deplasezi este foarte important, atât din perspectiva confortului, a vitezei, cât și a banilor. În mod evident, avionul este soluția cea mai rapidă însă, și cea mai costisitoare.

Multe persoane care își cumpăraseră bilete de avion în avans au întâmpinat dificultăți serioase pe parcursul pandemiei. Întârzierile mari și chiar anulările unor zboruri au pus sute de români în situații neplăcute în ultimii aproape doi ani. Cele mai mari probleme le-au avut cei care și-au pierdut banii dați pe bilete și cei ale căror avioane au avut zboruri cu escală, iar întârzierile au făcut să piardă zborul de legătură.

Biletele de avion cumpărate din timp sunt mai ieftine însă, perioada nesigură pe care o traversăm poate să îți rezerve surprize nedorite. Ceea ce poți face pentru a-ți recupera banii, este să investești într-o asigurare, așa încât să îți fie returnată suma investită (sau cel puțin mare parte din ea) în cazul în care apar situații neprevăzute.

Este adevărat însă, că un zbor cu escală de la Sibiu către Roma sau Milano durează doar câteva ore.

Călătoriile cu trenul de la Sibiu la Roma presupun traversarea Ungariei și a Austriei, pe un itinerar de aproximativ 1000 de kilometri. Sunt mai confortabile, dar mai lungi și presupun schimbarea mai multor trenuri: de la Sibiu la București, Timișoara, Arad, Brașov sau Sighișoara, apoi către Budapesta, Viena, iar de acolo către Veneția. Prețurile sunt diferite, în funcție de modalitatea în care vrei să călătorești: pe scaun, la cușetă sau într-un vagon de dormit. Călătoria poate să dureze 24 de ore sau mai mult, în funcție de legăturile feroviare și poate să coste în jur de 100 de euro pe scaun sau dublu, triplu sau mai mult la niveluri de confort mai ridicate.

Autocarul este una dintre variantele preferate de sibieni și de români în general, care apelează, de obicei, la firme de transport cu experiență, așa cum este tabitatour.ro și care asigură curse cu autocarul din România spre Italia în mod constant. Călătoria cu autocarul durează aproximativ 24 de ore. În plus, destinațiile din Italia sunt multiple și nu este nevoie să schimbi prea multe mijloace de transport. Poți duce cu tine și un bagaj mai mare decât cu avionul sau cu trenul, la un preț mai mic.

Drumul cu mașina personală poate să dureze aproximativ 20 de ore, dacă media vitezei cu care te deplasezi este de 90 km/h. Poți calcula durata călătoriei și costul acesteia în avans, accesând un calculator de distanțe. Este un drum destul de obositor, în cazul în care conduce o singură persoană, iar aglomerația din trafic poate să facă traseul mai anevoios, crescând astfel și durata deplasării. La prețul combustibilului, care depășește 100 EUR, trebuie să mai adaugi și taxele de drum. În cazul în care pleci singur, este recomandabil să faci traseul în două etape, cu o oprire la un hotel, motel sau pensiune pentru a te odihni. Dacă pleci cu încă una sau mai multe persoane care dețin permis de conducere, este mai bine să conduceți și să vă odihniți pe rând. Oboseala la volan este un pericol demn de luat în seamă.

Iată, așadar, care sunt variantele comparative pentru a călători din România către Italia. Informează-te din timp cu privire la condițiile de călătorie, mai ales dacă vei călători pe cont propriu și solicită informațiile necesare de la operatorii de turism, în cazul în care ai optat pentru această variantă.

Sursa foto: Pixabay.com

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: