DE SEZON: Primăria Sibiu reia lucrările pe încă patru șantiere. Conductele de gaz vor fi modernizate pe cinci străzi

 

Comisia de Circulație a avizat redeschiderea a încă patru șantiere începând din această săptămână:

 

Din 8 martie se reiau reparațiile capitale în cartierul Hipodrom II. Se va lucra în zona din spatele complexul Cedonia, în vecinătatea Aleii Haiducului. Comisia a avizat continuarea lucrărilor până în data de 6 mai, cu închiderea circulației în zonele în care se lucrează.

 

Potrivit informațiilor oferite de Biroul de Presă al Primăriei Sibiu, în aceeași perioadă se vor executa lucrări și în zona Aleea Biruinței – Aleea Turnu Roșu, modernizată în cadrul aceluiași proiect. Constructorul va reface aleile carosabile și trotuarele existente, iar spațiile de parcare vor fi amenajate cu grile înierbate.

 

Șantierul de pe strada Munteniei se redeschide pentru finalizarea lucrărilor de modernizare. Până la sfârșitul anului trecut pe o jumătate de stradă s-a turnat primul strat asfaltic, cealaltă jumătate fiind la nivel de balast. Trotuarele sunt în prezent la nivel de beton.

 

Comisia a avizat și redeschiderea șantierului de pe strada Principatele Unite. Tronsonul dintre strada Oțelarilor și strada Luceafărului a fost finalizat și dat în circulație anul trecut. Constructorul va continua lucrările de modernizare pe porțiunea dintre strada Oțelarilor și strada Henri Coandă, circulația urmând să fie închisă până la finalizarea lucrărilor prevăzută în luna mai.

 

Șantierul de modernizare a străzii Strungului se va redeschide din această săptămână, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 12 mai. Până la sfârșitul anului trecut constructorul a așternut primul strat asfaltic pe tronsonul dintre Calea Gușteriței și strada Nicovalei, trotuarele fiind și acestea asfaltate. Pe restul străzii a fost așternută piatra spartă pe carosabil, iar trotuarele sunt la nivel de balast.

 

 

IMPORTANT: Comisia a avizat și înlocuirea conductelor de gaz și a branșamentelor pe următoarele străzi de către firmele angajate de societatea de gaz, termenele menționate incluzând și refacerea carosabilului:

 

strada Viitorului în perioada 6 martie – 6 aprilie; circulația se va închide pe o bandă.

 

– strada Bastionului în perioada 11 martie – 4 aprilie; pentru a gestiona eficient traficul în zonă, Comisia a avizat următoarea etapizare:

  • în perioada 11-12 martie se vor executa lucrările pe tronsonul cuprins între strada Tribunei și strada Lupaș, cu închiderea totală a circulației

  • în perioada 13 martie – 4 aprilie se vor executa lucrările pe tronsonul cuprins între strada Lupaș și strada Andrei Șaguna, sub circulație.

 

– strada Heinrich Heine în perioada 20 martie – 30 aprilie; circulația se va închide parțial

 

strada Presaca în perioada 8-31 martie; circulația se va închide parțial

 

  • strada Iazu Morii în perioada 8-31 martie; circulația se va închide complet în perioada efectuării lucrărilor.

Sursa foto: Aradon

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

FAINĂ VESTE: Asociația Județeană de Turism Sibiu obține statutul oficial de OMD de nivel județean

În spatele fiecărei organizații care rezistă și crește stă...

DE NERATAT: Muzică simfonică și spectacol pentru copii în programul săptămânii la Filarmonica de Stat Sibiu

Săptămâna aceasta, Sala Thalia găzduiește două întâlniri muzicale distincte...

CÂND VREI, POȚI: Condiții mai bune de trai pentru 106 familii care locuiescpe Bdul Mihai Viteazu din Sibiu

Primăria Sibiu informează că a finalizat eficientizarea energetică a...

Echipa CNM ASTRA la CRAFT I(n)G – Research Mission in Italy

Echipa Muzeului ASTRA - Ciprian Ștefan- manager, Mirela Crețu-...

Inconștiență la volan… SANCȚIONATĂ de polițiștii sibieni

La volan FĂRĂ permisLa data de 9 martie a.c.,...

Alte articole

DE IMPACT: Delegație elvețiană la Sibiu pentru un proiect de eficiență energetică!

Primăria Sibiu a primit vizita unei delegații de specialiști...

Când medicina se face surată cu pictura… „se țese” o poveste minunată! Avem dovada!

„Din anul 2001, Dariana Baltador, asistent medical principal de...

„Sorella di Clausura”, proiecție specială cu invitați la ESTE Filmul de Miercuri

NU RATAȚI: ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul Sorella...

Tragedie în județul Sibiu: Un bărbat de 73 de ani, ucis de un adolescent după un conflict spontan

O dispută banală s-a transformat într-o crimă care a...

Două licitații pentru Grădina Zoologică Sibiu

Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din cadrul...

Flori, zâmbete și gânduri alese din partea Călușerilor și a primarului din Rășinari

 O floare s-a dăruit azi cu drag, într-o zi...

Din aceeași categorie

Categorii populare