Fericirea este gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge- spunea Ionut Caragea.
Și, totuși, privind de jur-împrejur, măcar aici, prin părțile Sibiului, unde încă tradiția e pentru mulți, literă de lege, pare că fericirea are încă asigurate rădăcinile dar și… mugurii.
Pentru că, iată, nu puțini sunt cei ce își călăuzesc pruncii pe calea bătătorită din neam în neam, pe firul țesut în graiul și datul din moși…
Și de acolo, poate va răsări soarele. și de acolo, poate, se va mai auzi veșnicia satului nealterat, cu zestrea lui binecuvântată.
E o putere, poate, un har de Sus, să-ți duci copilul la biserică în strai românesc, să/i dai lutul să-l frământe ori lâna s-o împletească. E lucru mare să-i spui încă poveștile lui Creangă, să-l duci la plimbare în Muzeul satului și la vremea potrivită să-l înveți să mestece o mămăligă, în loc să-i duci să dea grămezi de bani la fast-food sau să-și piardă vremea prin cluuri dubioase. De la copiii crescuți așa ne va veni fericirea…, îmi spunea recent un om cum se cade din Poplaca, recunoscând că și-a crescut pruncii cu clopul pe cap și cu trasita tesuta în război
Surse foto: CJCPCT CINDRELUL-JUNII SIBIULUI, Viorica Damian, Ansamblul Căluserii Rășinari
