A fost un semn: ieri seara, intr-un supermarket, m-am intalnit cu o veche cunostinta, un talentat actor ploiestean. M-a vazut si a strigat facnd o reverenta catre mine, fix in mijlocul magazinului: „Oooo, Sibiul!”, in secunda doi, mi-am dat seama ca nu imi era adresat gestul, desi… ne cunoastem… de-o viata: „Traiasca Maestrul Chiriac, MARE OM!” a spus-o raspicat si frumos, dar cred, sincer, ca a rasunat tot decorul dimprejur.
E drept, vechiul si bunul meu prieten imi citeste cu fidelitate articolele despre Sibiu si mai cu seama despre teatrul nostru. Fireste, e de meserie. Nu o data mi-a transmis, pe facebook, mesaje cu acelasi text insotit de semne de exclamare (de bucurie, de recunostinta: iata, printre noi, asa un OM MARE!). m-am bucurat, la randul meu, am multumit, iar zambetele noastre au spus mult mai mult decat toate cuvintele.
Azi, am mers la aniversarea unui secol de viata a unei prietene de familie. Departe de Sibiu. O profesoara de matematica. Un om de cultura, vertical si bun ca pita calda, mereu cu cartile de istorie, filosofie si beletristica in mana si pana acum ceva vreme… nelipsita din salile de teatru, concerte sau opera. Cand m-a vazut, dupa ce m-a intrebat despre familie, si sanatate, m-a invitat sa ii povestesc „cum de se fac atatea minuni la Sibiu, unde teatrul si muzica par ca sunt miezul vietii”. Mi-a spus, apoi, asa: „Tu esti binecuvantata! Tu sa pui orasul acela la inima si sa multumesti Domnului ca acolo ai cu ce sa-ti hranesti sufletul. Acolo, soarele n-o sa apuna niciodata! Cultura, ea tine temelia si ea da rod, asa cum dau merii cei sanatosi din livada. Fara teatru, fara muzica, oamenii devi ca cioclii, apoi se ususca si mor”.
Am gustat cuvintele astea si le-am simtit ca un verdict, ca un adevar dintr-acele din legile nescrise ale omenirii. Si m-am bucurat. Si de aceea vi le povestesc ca sa vedeti si dumneavoastra si sa simtiti ecoul Sibiului in inimile altora…
sursa foto: Constantin Chiriac
