Vineri, 18 ianuarie 2019, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a prezentat primarilor din județ principalele soluții pentru îndeplinirea prevederilor legislative de la nivel național în domeniul protecției copilului.
Este vorba despre dispoziţiile care interzic plasamentul copilului între 0 și 7 ani în sistemul rezidențial: identificarea de rude până la gradul IV pentru plasament familial, asistența maternală, dezvoltarea căsuțelor de tip familial și adopția.
Astfel, DGASPC va demara o campanie cu titlul „Socialul contează – implică-te”, care urmărește două teme principale, de impact: menținerea copilului în familie și promovarea profesiei de asistent maternal.
Primăriile sunt invitate să se alăture ca parteneri și să desfășoare activități concrete pe aceste teme.
La finalul anului, primarul care a reușit cel mai bine să facă din domeniul social o prioritate locală va fi premiat în cadrul campaniei primind titlul de „Primarul social al anului 2019”.
SEMNAL: Conform statisticii DGASPC Sibiu, numărul cel mai mare de copii instituționalizați din județ provine din zona Valea Târnavelor.
Drept e, COPIII au nevoie de FAMILIE. Au nevoie de mângâiere, susţinere, înţelegere, dragoste. Au nevoie să ştie ce înseamnă MAMA şi TATA, au nevoie de poveste, educaţie, atenţie, căldură… sufletească.