Functia de presedinte al Partidului Democrat Liberal Sibiu este ravnita de doi democrat liberal. Deputatul Raluca Turcan il are contracandidat pe Cristian Bicher.
Candidaturile au fost depuse pana astazi, la ora 12.00.
„Am decis să îmi depun candidatura pentru președinția organizației județene a Partidului Democrat Liberal.Fac acest lucru în baza mesajelor de încredere și de susținere primite de la sibieni, colegi sau oameni care nu au legătură cu politica. Îmi anunț candidatura cu un acut simț al datoriei. Urmează multă muncă și trebuie să redeschidem partidul către societate, către cetățeni. Trebuie să fim o voce mult mai puternică în raport cu majoritatea USL de la nivel național si local. Trebuie să fim mult mai atenți și vocali la proiectele care se fac pentru cetățeni si la cum se cheltuie banii cetățenilor. Putem colabora în interes public cu orice partid care a primit votul oamenilor. Dar vom fi neiertători când se petrec abuzuri sau când angajamentele sunt date uitării. Sunt puțini cei care mai cred că USL are de gând să își respecte promisiunile din campanie. Vom demonstra frauda de încredere de care sunt responsabili cei de la USL, care, spre exemplu, renunță abuziv la angajamentele de a demara construcția autostrăzii Pitești-Sibiu, proiect european, ca să construiască în schimb autostradă spre Teleorman, proiect al unui singur om, Liviu Dragnea”, a declarat Raluca Turcan, candidat la funcția de Președinte al PDL Sibiu.
Pentru functia de prim-vicepresedinte al PDL Sibiu, candideaza Daniela Cimpean si primarul Mediasului, Teodor Neamtu.
“Candidez la funcția de Prim-Vicepreședinte al Organizației Județene a Partidului Democrat Liberal Sibiu la solicitarea mai multor colegi din organizație. Susținerea acestora m-a determinat să îmi asum responsabilitățile care le implică funcția de Prim-Vicepreședinte pentru că știu că, cu o echipă alături, pot să-mi duc la îndeplinire obiectivele pe care mi le-am fixat și anume o organizație unită, care să promoveze competența, performanța, onestitatea și munca”, a spus Daniela Cîmpean, candidat la funcția de Prim-Vicepreședinte.
“Mizez pe relansarea PDL Sibiu, prin alegerea unei echipe tinere care, prin energie, entuziasm și competență, să aducă un suflu nou în politică și, implicit, să readucă Organizația PDL Sibiu acolo unde a fost, adică pe locul I în preferințele sibienilor. Și, pentru că trebuie și experiență, mi-am depus candidature pentru funcția de Prim-Vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PDL Sibiu”, a spus primarul Mediasului, Teodor Neamțu, candidat la funcția de Prim-Vicepreședinte.
Pentru functia de secretar general al PDL Sibiu si-a depus candidatura Constantin Sovaiala.
„Mi-am depus candidatura pentru func’ia de Secretar General al PDL Sibiu pentru că am experiența și calitățile care mă recomandă pentru această funcție. Doresc să devenim o organizație puternică, unită și mai ales vizibilă atât pe plan local, cât și pe plan național”, a spus Constantin Șovăială, candidat la funcția de Secretar General.
Alegerile in cadrul PDL Sibiu vor avea loc vineri, 13 decembrie.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


