Ovidiu Iancu și Ada Gonzalez dansează miercuri, 18 martie 2015, de la ora 19:00 în spectacolul Don Quijote! Altfel spus, Teatrul de Balet Sibiu vă aşteaptă cu o nouă provocare! O legendă care vă va merge la inimă, în… paşi de dans!
Prima adaptare şi punere în scenă a romanului, ca balet, a fost probabil în 1740 şi a fost realizată în Viena de dansatorul şi coregraful austriac Franz Hilverding (n.1710–d.1768). Următorul montaj pentru balet al celebrului roman a avut loc tot în Viena, în 1768, şi a fost realizat de Jean-Georges Noverre (dansator și maestru de balet francez, n. 29 aprilie 1727 – d. 19 octombrie 1810, a reformat arta baletului și a pus bazele coregrafiei moderne) cu muzica concertmasterului şi compozitorului vienez Josef Starzerin, n.1727-d.1787.
O altă producţie italiană, la Scala din Milano în 1792, a fost coregrafiată de Antoine Pitrot sub partitura muzicală a lui Noccolò Zingarelli. O altă producţie, la Opera din Paris în 1801, a fost a lui Louis-Jacques Milton şi intitulată, sub “imperiul” genului comic, “Gamache’s Wedding”.
Popularitatea poveştii lui Cervantes, ca inspiraţie pentru balet, a crescut semnificativ în secolul al XIX-lea. Prima producţie rusească a fost realizată de Charles-Louis Didelot (n. 1767, Stockholm, Suedia—d. 7 Noiembrie, 1837, Kiev, Ucraina, Imperiul Rus [în prezent Ucraina], considerat un celebru dansator şi un inovator coregraf francez. Între anii 1801 şi 1811 a fost ballet master şi coregraf la Şcoala Imperială de Balet din St. Petersburg ) în două acte în Sankt Petersburg în 1808 iar în 1809 o versiune a fost montată în Anglia de James Harvey D’Egville (n. 1770 – d. 1836, dansator şi coregraf englez). Paul Taglioni (fratele balerinei Marie Taglioni) a prezentat o versiune în anul 1839, în Berlin, şi unchiul său, Salvatore Taglioni, a alcătuit o producţie la Teatro Regio, Turin, în timpul stagiunii 1843/1844.
Deşi toate aceste timpurii versiuni ale baletului s-au bazat pe primele capitole ale poveştii lui Cervantes, acestea au variat foarte mult în stil şi în materialul ales pentru a fi inclus în balete.
Pentru prima dată când mai multe scene comice, au avut ca temă sau nucleu apariţiile lui Quiteria (Kitri), Basilio şi Camacho (Gamache) şi au fost folosite cu succes, a fost în producţia Operei din Paris, din 1801, sub coregrafia lui Louis Milon (18 Aprilie 1766 – 26 Noiembrie 1849, a fost un dansator, coregraf şi ballet master francez). Aceasta a fost intitulată “Les Noces de Gamache”. Rolul lui Basilio a fost dansat de August Vestris.
Libretul acestei producţii a devenit popular şi a fost folosit de August Bournnonville, în 1837, pentru producţia în 3 acte “Don Quixote at Camacho’s Wedding”, în Copenhaga. Coregrafia s-a bazat pe un aranjament muzical al lui Otto Zinck care pornea de la muzica lui Gioacchino Rossini, Étienne Mehul, Gaspare Spontini, Jean Schneitzhoeffer şi alţii.
Libretul lui Milon a fost, de asemenea, folosit de Bernardo Vestris pentru producţia sa din 1844/45, la Scala, dar de remarcat este că a reprezentat sursa de inspiraţie pentru versiunea gândită de Marius Petipa pentru Teatrul Bolshoi, în 1869.
Versiunea lui Petipa a lui Don Quijote, cu muzica de Minkus, a devenit versiunea de balet standard a poveştii şi a popularului şi remarcabilului pas de deux care a fost dansat de nenumărate ori ca o piesă de recital.
Baletul Don Quijote a fost văzut prima dată în afara Rusiei într-o versiune scrisă în două acte, dansat de Pavlova şi de compania ei, şi montat de către Laurent Nivikoff (dansator rus, n.1888–d.1956, ballet master la Opera din Chicago în perioada 1919-1933 şi la Opera Metropolitană din New York din 1941 până în 1945). Premiera a avut loc în Anglia, în 1924.
În 1902, directorul Teatrului Imperial, Vladimir Teliakovsky, l-a invitat pe Gorsky să repună în scenă o versiune actualizată a baletului Don Quijote, la Teatrul Maryinsky din Sankt Petersburg. Don Quijote a devenit parte integrantă a repertoriului de balet al Teatrului Bolshoi din Moscova şi al Tetrului de Operă şi Balet Mariinsky din St. Petersburg şi s-a modificat, în mod regulat, cu fiecare repunere în scenă.
Prima producţie integrală pentru o companie din Vest a fost pusă în scenă de dansatorul, coregraful, regizorul şi pedagogul polonez Witold Borkowski, în 1962, la Ballet Rambert (cea mai veche companie de dans britanică, “Rambert Dance Company” a fost înfiinţată în 1926 de poloneza Marie Rambert).
