Nevoia de Eminescu? Da, Doamne câtă nevoie avem, cât de mult ar trebui… să ne fie foame de Eminescu… Să-l punem cântec de leagăn pruncilor, drapel în şcoli, uniformă şcolarilor şi soldaţilor, toiag bătrânilor şi brad- să stea de strajă la nunţi şi înmormântări.
Eminescu!… unde-i oare?… ne mai aude, îi mai e dor de-acest popor de cuci, care orbecăie? Mai numără în gând plopii făr’ de soţ, pentru iubirile de-acum atât de vulgare şi nesăbuite, mai roagă-se la Luceafărul îndepărtat, strigând la cer polii unei existenţe nedrepte?… Mai ne priveşte cu-adâncul inimii sale din acul cel albastru…?
Eminescu!… Mai ne spune poveste Făt-Frumosului din Lacrimă ori ale lui Călin? Se zdruncină auzind cum ne zdruncinăm cu toţii. Trăind, noi ăştia, posteritatea… în cercul nostru strâmt…
