Tribunalul Sibiu a dispus începerea judecății în dosarul în care două persoane sunt acuzate că ar fi cerut 100.000 de euro pentru a păstra tăcerea asupra matricidului care a cutremurat Sibiul. Potrivit procurorilor, cei doi ar fi trimis mai multe mesaje prin care amenințau că vor dezvălui crima.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Sibiu a constatat, vineri, 21 august 2026, legalitatea rechizitoriului, a probelor administrate și a actelor efectuate de procurori în dosarul privind presupusul șantaj de 100.000 de euro.
În consecință, instanța a dispus începerea judecății celor doi inculpați pentru șantaj în formă continuată și nedenunțare. Bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, în timp ce femeia se află sub control judiciar.
Patru mesaje trimise după crimă
Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cei doi ar fi aflat că femeia vizată de mesaje și-a ucis mama în noaptea de 7 spre 8 iunie 2024.
Procurorii susțin că, în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024, inculpații ar fi compus și trimis patru mesaje SMS prin care amenințau că vor face publică și vor denunța crima dacă nu primesc suma de 100.000 de euro.
Mesajele au fost expediate în zilele de 19 și 28 iunie, respectiv 5 și 12 iulie 2024. Pentru acuzația de șantaj în formă continuată, anchetatorii au reținut trei acte materiale, corespunzătoare ultimelor trei mesaje, despre care afirmă că au fost transmise în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Potrivit informațiilor prezentate anterior de anchetatori, telefonul și cartela utilizate pentru transmiterea mesajelor ar fi fost cumpărate special în acest scop. Persoana vizată nu ar fi dat curs solicitării financiare.
SibiuNews a relatat anterior că bărbatul cercetat ar fi fost fostul partener al Adrianei Viliginschi, femeia trimisă în judecată în dosarul matricidului în calitate de presupus complice.
Acuzați și că nu au anunțat autoritățile
Pe lângă șantaj, cei doi inculpați sunt acuzați și de nedenunțare. Procurorii susțin că aceștia ar fi aflat despre comiterea omorului calificat, însă nu ar fi informat imediat autoritățile.
Urmărirea penală pentru șantaj a început în aprilie 2026, iar ulterior cercetările au fost extinse și pentru nedenunțare. În iulie 2026, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală, iar pe 23 iulie au dispus trimiterea celor doi în judecată.
Documentul Tribunalului Sibiu mai arată că inculpata a fost condamnată anterior la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de influență. Sentința respectivă a rămas definitivă în iulie 2024, prin neapelare.
Tribunalul: probele și urmărirea penală sunt legale
În procedura de cameră preliminară, cei doi inculpați nu au formulat cereri sau excepții privind rechizitoriul ori probele administrate.
Judecătorul a stabilit că actul de sesizare cuprinde în mod clar faptele imputate, încadrarea juridică, probele și limitele în care se va desfășura procesul. Instanța nu a identificat încălcări ale legislației procesual-penale și nici motive pentru anularea unor acte sau excluderea unor probe.
Prin urmare, Tribunalul Sibiu a constatat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea procesului pentru șantaj în formă continuată și nedenunțare, infracțiuni despre care procurorii susțin că au fost comise în concurs.
Încheierea pronunțată pe 21 august poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Decizia din camera preliminară nu stabilește vinovăția inculpaților, ci doar confirmă că dosarul poate trece în faza judecății pe fond. Cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


